Blog: Turism, educație, politică și de-ale mele

Recensământ sau cacealma

 Am scris cu ceva luni în urmă despre recensământ, înainte ca acesta să se întâmple. Iată că vremea a trecut și odată cu ea și perioada de recenzare a românilor (gurile rele zic cum că și acum, la aproape o săptămână de la încheierea oficială a acestuia, încă se mai completează formulare).

Mare mi-a fost nerăbdarea să aflu câți (mai) suntem, de ce nații, religii, sexe, vârste… Se pare că mai am mult (și bine) de așteptat, că nu apare nimeni să mă lumineze. Că tare mă roade curiozitatea în legătură cu reclamele acelea care îndemnau la vot minoritățile – or fi avut succes, au ba?

Mai degrabă am aflat despre cetățeanul cu numărul 7 miliarde, despre asteroidul care stă să cadă marți peste noi și – Doamne-ferește! să mor și să nu știu și eu pe ce s-au dat bănișorii noștri meniți să ne numere firicel cu firicel pe toți trăitorii de prin țărișoara asta.

Hotărât lucru: mă voi înarma cu muuultă răbdare și între timp mai merg și la un referendum să nu dispară județul Constanța, că se pune cică și de-o reorganizare teritorială odată cu tăiatu’ porcului de Crăciun.

Napoli- amețitorul amestec

Cum altfel îți poți imagina Napoli decât scăldat în soare? Toropit de căldura revărsată peste litoralul Mării Tireniene, Napoli te fascinează, te sperie, te atrage ca un magnet.

Contrariile sunt aici la ele acasă: chiloți la uscat printre numeroasele steaguri expuse din belșug la balcoanele unor blocuri-chibrit ce mai-mai că stau să cadă.

Clădiri cu fațade coșcovite și multicolore ca o rană suprainfectată de cerșetor exhibiționist, laolaltă cu palate ce scrutează zările, cu turnuri de apărare și ziduri impunătoare.

Marea, caldă și iubitoare, languroasă în după-amiaza prea caldă până și pentru ea, atât de încercată de fierbințeala ușor răcorită de vapoarele care o brăzdează ca un evantai.

Amurgul cuprinde liniștit ca într-o capcană toată suflarea orașului: copii care își scot însoțitorii la o tură de alergat, câini mari și mici ca la o expoziție tematică, bătrânei care joacă ceva ce încă nu am prea înțeles eu ce e, turiști zăpăciți de tot și de toate, uitându-se buimaci spre toate zările, să nu scape nimic din ce ar putea defini până la urmă orașul și- peste toate- teatrul San Carlo– arc peste timpul Italiei, din 1737, care își anunță programul estival și pe cel de toamnă deși biletele sunt deja epuizate.

Cum să uiți așa ușor Napoli?

Londra, între muzee și Soho

Ce să vezi mai înâi când ajungi la Londra? Pentru curiozitatea științifică, poți alege întâi Greenwich. Ce-o fi acest Meridian Zero? Este dunga deasupra căreia fiecare vizitator vrea să se pozeze, cu piciorul stâng într-o emisferă și cu dreptul în cealaltă. Dacă nu ai rabdare să vizitezi observatorul cu ochiul unui cunoscător, ai putea fi extrem de dezamăgit.

Drumul poate să ducă apoi la The British Museum. Modern, aglomerat, pentru toate sferele de interes, trebuie să ai picioare bune, timp, răbdare să-l vizitezi pe tot. Este oricum ceva ce nu poți uita ușor și nu poți nici să nu faci comparația cu Louvre.

Personal, prefer The National Gallery, așa cum la Paris mi-a plăcut mai mult Musee d’Orsay decât Louvre. Oricum, gusturile nu se discută.

Prânzul în centrul Londrei a fost una din cele mai bune alegeri culinare din Marea Britanie. Nu mai suportam nici măcar să mai auzim de fish and chips, așa că schimbarea meniului a fost de bun augur: rafinament în prepararea peștelui, legume cu sosuri delicioase, deserturi din mere cu sos caramel.

Apusul de soare l-am petrecut pe băncile din Soho Square Gardens, printre sutele de tineri ciudat îmbrăcați, care țineau morțiș să iasă în evidență. Aglomerație mare, câini, tați care își supravegheau odraslele ce făceau primii pași, o lume pestriță și extrem de tolerantă în diversitatea ei. Și culmea, peste o zi sau două, avea să izbucnească tărăboiul pe străzile acestea și pe altele apropiate.

Insula Capri sau filmul în care poţi să joci şi tu

Pe Insula Capri am dorit să merg după ce am văzut filmele italiene clasice. Cred că alături de Veneţia şi Paris, acesta este locul romantic în care visăm să ajungem măcar o dată în viaţă.

Pe o căldură şi un soare dogoritor, călătoria cu ferry-boat-ul până pe insulă a fost o adevărată binecuvântare. Ajunşi aici, opţiunile erau să urcăm pe jos au cu funicularul. Bineînţeles că am ales a doua variantă. Mersul pe jos l-am rezervat explorării aleilor, grădinilor, parcurilor acestui loc rupt parcă din poveştile romantice de altădată.

 

Pisici leneşe, adormite, străzi  întortocheate, presărate cu petale căzute ici-colo, parfumuri expuse la intrarea în restaurante, magazine de lux cu vitrine care te lasă la propriu cu gura căscată, pizza pe care o mănânci la preţ dublu faţă de cel din lista de bucate, italieni îndrăgostiţi care se ceartă în auzul şi în văzul tuturor, forfotă, agitaţie, căldură şi iar căldură, dar peste toate se întinde atotcuprinzătoare admiraţia, iubirea la prima vedere care te cuprinde faţă de acest loc pe care cu greu îl poţi crede real.

Am coborât apoi pentru o scurtă baie în Marea Tireniană. Plaja mică, pietroasă iar apa caldă, curată şi de culoarea smaraldului.

Am trăit aceste câteva ore cu intensitatea unor ani. Drumul de întoarcere a fost cu Insula Capri învăluită de razele obosite ale unui minunat amurg de sfârşit de august.

Vară frumoasă, toamnă de coşmar

Sentimentul de a fi în vacanţă nu poate fi înlocuit cu nimic. Când a început vara, practic m-am mutat la munte. Am fost la toate evenimentele organizate la şi în apropiere de Râşnov, am făcut poze, am scris pe blog despre cele care mi s-au părut interesante.

Partea cea mai aşteptată a fost însă cea destinată circuitelor externe pe care le-am ales pentru această vară. Am experimentat astfel 19  şi apoi 13 zile de stat în autocar, de traversat mări cu ferry-boat-ul, de explorat lumea subterană a metrourilor din Londra sau Roma, transportul în comun din câteva mari oraşe europene dar şi mersul pe jos. Am prins chiar şi o grevă – cea din Florenţa din septembrie. Am avut trasee în total prin 16 ţări. Cel mai mult m-au atras oraşele mai mici precum Brugge, Leiden, Oxford, Stratford upon Avon şi altele.

Ceea ce învăţăm despre unele locuri, oameni, ţări, putem găsi, trăi, experimenta sau nu la faţa locului. Până acum, am evitat să aleg ca destinaţie de vacanţă Marea Britanie din câteva motive: că e frig şi plouă, că oamenii sunt scorţoşi, că nu mă simt chiar aşa de mult atrasă de această limbă. Mă bucur că am trecut peste aceste subiectivisme. Am avut astfel ocazia să exersez limba, să am o vacanţă fără ploi (e adevărat că – deşi în miezul verii, hainele au fost muuult mai groase decât cele pentru bagajul din Italia) şi am descoperit că englezii, irlandezii şi scoţienii sunt extrem de calzi, de primitori şi de prietenoşi, adică exact inversul a ceea ce credeam.

Am scris aceste câteva rânduri luată prin surprindere de brusca iarnă, venită direct din vară. Şi eu care speram să-mi păstrez cât mai mult amintirile calde ale vacanţei…

Citește și postările mai noi | Citește și postările mai vechi