Blog: Turism, educație, politică și de-ale mele

Liverpool – Docuri, Beatles şi modernism

Mama se minunează că m-a făcut aşa plimbăreaţă. Anul trecut, am surprins-o vorbind despre asta cu fiu-meu. Sincer, aşa e, dar nu mi-a plăcut să aud ca şi cum ar fi o boală.

Aştept un an întreg să vină vara, anotimpul libertăţii mele supreme. Iarna nu-mi place prea mult, că nu suport frigul, nu practic sporturi specifice şi nu mi-ar plăcea să stau zgribulită prin aeroporturi să aştept avioane întârziate, suspendate.

Vara, mi se potriveşte mănuşă. E cald, e soare, mai lipseşte doar alegerea traseului. Tot ceea ce-mi doresc este să văd cât mai multe locuri, să experimentez, să aflu.

Am întotdeauna agenda pentru notiţe despre traseu (ca în facultate), cu scurte impresii despre locurile prin care ajung. Aparatul foto este un alt accesoriu nelipsit. Îmi place să fac fotografii, dar am înţeles că sunt şi situaţii în care trebuie să renunţ la preocuparea de a imortaliza ceva care m-a impresionat pentru marea bucurie de a trăi acele stări şi senzaţii mult mai detaşat.

Pentru un cald şi drag reminder, azi voi alege Liverpool.  Am fost acolo anul trecut cu Christian Tour, în circuitul Anglia-Scoţia-Irlanda de Nord-Irlanda.



Ştiam prea puţine despre acest oraş. Câteva repere le aveam, dar impresia a fost una surprinzătoare şi pozitivă. Am fost de-a lungul cheiului. Am surprins refluxul, când păsări dornice de pradă mai uşoară au invadat luciul apei şi mâlul.

Roata, nelipsită din marile oraşe ale lumii este aici lângă mare, făcând trecerea de la înălţimea zgârie-norilor moderni la austeritatea docurilor readuse la viaţă cu alte destinaţii în prezent. Marilor pacheboturi cu abur şi fum de altădată le-au luat locul  mici ambarcaţiuni luxoase, ca un şirag de pietre multicolore.

Muzeul Beatles este  tot aici. Îţi trebuie ceva timp ca să-l vizitezi. E destul de mare coada de la intrare.

Liverpool a scos de sub praful istoriei clădiri care surprind prin curajul arhitectural. Inedită este Catedrala Metropolitană, care poate fi confundată uşor cu un muzeu de artă modernă.

Oraşul este curat, liniştit şi de neuitat! Rămâne pe retină şi în istoria muzicii, simplu: Liverpool.

Viscri – Mic tratat despre iubirile regale

Parcă ne stau în gât istoria și cultura autentice. Nu avem dorința, putința, iscusința de a descoperi ceea ce e frumos și valoros lângă noi. Vin regii încoronați și neîncoronați ai lumii de se miră de atâta farmec sălbatic în peisaje, de atâta culoare în case și biserici, de cetăți despre care noi, băștinașii, cu greu aflăm, abia-abia.

Pentru că nu suport înghesuiala, am ales pentru zilele libere prin care sărbătorim Ziua muncii (sic!) o altă destinație decât Valea Prahovei. De la Pensiunea de la Râu, Râșnov, până la Sighișoara sunt 115-120 km. Cum distanța e rezonabilă, am purces la drum cu niște prieteni la fel de dornici de umblat ca și mine.

Ne-am zis Exploratorii de la Medgidia. Cu două zile în urmă am fost în Piatra Craiului, Cheile Dâmbovicioarei și am trecut cu mașina de la Peștera peste Măgura, spre Zărnești, apoi am fost la Bran și am revenit la pensiunea din Râșnov.

Am ales acum să trecem prin estul Depresiunii Transilvaniei, pe drumul Brașov – Sighișoara, plin de obiective turistice.  Am oprit întâi la Rupea. Greu de găsit drumul spre cetate, că se lucrează pe bucăți. Minunații constructori, vigilenți în ale secretelor renovării, nu erau de acord să facem poze nici cu exteriorul cetății! Nu vă recomand să faceți încă acest drum. Păcat de cetate, că e închisă!

Am ieșit din nou în drumul spre Sighișoara. Coline înverzite, peisaj domol și verde, liniștitor și destresant pentru nervii noștri zgâriați pe dendrite de praful dobrogean.

Viscri. Site rural pe  Harta turistică a României şi a lumii.  Pe lista UNESCO. Prima destinație propusă. Am auzit despre acest sat la televizor. Prințul Charles l-a găsit înaintea noastră, a românilor, și vine destul de des prin locurile acestea rupte parcă din alt secol.

Ca să ajungi în sat, drumul nu e chiar neted. Gropile noastre cele-de-toate-zilele, brand de țară mai puternic decât frunza Elenei Udrea, se înlănțuie una lângă alta, una mai adâncă decât cealaltă. Pășuni verzi, poienițe presărate cu flori abia ivite de câteva zile direct din frigul avertizărilor meteo, case mici și dărăpănate, pustii de om și orătănii, se arată de o parte și de alta a drumului, de parcă timpul a stat în loc să mai respire.

Am ajuns. Praf, turiști români și străini, tineri, foarte mulți tineri veniți pe jos să vadă ceea ce nu mai credeau că poate fi aievea: case desprinse din istorie, peste care timpul nu a avut trecere. Oamenii de aici au zidit mândră biserică ceva mai în deal, dar nu doar lăcaș de cult ci și exemplu de gospodărie cu atelaje, utilaje, unelte pentru toate îndeletnicirile din zonă: cosit, țesut, albinărit, vinărit și altele asemenea.

Casele, mari și întărite la zid, au culori pastelate, mângâiate domol de soarele molcom al apusului. Fiecare gospodar a vrut să aducă un pic de artă în viața lui și a locuinței sale. Așa se face că fiecare și-a desenat, colorat și ornat zidul casei cu ceva care să fie diferit, discret, unic.

Nu mă miră că Prințul Charles are casă aici. Nici că locul este în patrimoniul UNESCO.

Consoanele despletite ale lui Zeus

Segregarea sexuală este o formă de subcultură, am aflat la un curs de formare pentru adulţi.

Politica din vremea lui Ceauşescu promova destul de agresiv femeia chiar şi în domenii în care nu era cazul ca aceasta să fie neapărat prezentă. Au fost filme care arătau femei-sudor, femei care băteau cu barosul şi alte asemenea. Nu consider că femeia nu poate face aceste treburi, dar în general nu sunt activităţi potrivite capacităţilor sale fizice şi psihice.

Discriminarea pozitivă are partea ei favorabilă scopului dar mai apoi, poate deveni o armă contra scopului iniţial.

Prezenţa femeilor în afaceri este benefică ei, bărbatului de lângă ea dacă nu este un complexat, societăţii în general. În politică, apariţiile feminine sunt încă rarităţi în România, urmare a moştenirii sau traumei colective atribuite Elenei. Elenei Ceauşescu.

Atunci când fostul primar al Capitalei, şef de partid fiind, a ieşit cu frumuseţi blonde şi brune pe lista deputaţilor, s-a bârfit, s-a comentat, unii şi unele au apreciat, bărbaţii căsătoriţi un pic şi ipocriţi ceva mai mult, au fost invidioşi pe tupeul colegului lor şi fericiţi totodată de priveliştile picante ivite pe băncile din Parlament.

Aşa a început defilarea pe podiumul politic, într-o confuzie totală de loc şi de menire a protagonistelor-pupile. Li s-au adăugat treptat consiliere prezidenţiale, ministrese, toate alese pe sprânceană. A cui sprânceană, greu de ascuns. De fapt, nu numai că acestea nu au fost discrete în privinţa modului de selecţie, dar au făcut din acest criteriu argumentul suprem să ne invadeze vizual ecranele, viaţa, să acapareze cu tupeu, să dicteze, să facă tot ce vor, în total dispreţ faţă de ceea ce ar fi fost de bun-simţ şi de valoare.
Ceea ce ar fi trebuit să fie o cale deschisă femeilor în această lume aproape închisă lor, a devenit rapid, mult prea rapid, un argument împotriva implicării lor, băgate fiind aproape toate în această oală a cancanului de mahala.

Ceea ce îmi scapă sunt criteriile de selecţie. Am mai zis că unele sunt brune, altele blonde, deci nu a fost ăsta criteriul. Unele au inteligenţă greu de descoperit, altora nu li se poate nega.

Ceea ce am găsit ca elemente comune sunt tupeul dus dincolo de limita suportabilului şi faptul că le place să înghită. Să înghită vocalele şi să ne bombardeze agresiv cu consoane rostogolite, plesnite, şfichiuite, ca la o întrecere de care-pe-care. Preşedintele zice românlor, ele trebuiau să elimine neapărat banalele vocale din vorba românească.

Trebuia să ia aminte urechea muritorilor de superioritatea lui Zeus şi a favoritelor (în ale politicii, desigur). Tot mai multe vocale s-au pierdut din vorbirea sus-pusului şi a sus-puselor şi tot mai multe consoane le ieşeau pe gurile lor aurite de atâta preţiozitate.

O altă caracteristică a lor este viteza. Viteza de cocoţare, de urcare a scroafei în copac (ups!), a găinii în vârful grămezii (de bani, de funcţii, etc), a sfidării normalului şi a normalităţii. În paralel, a crescut şi viteza lor de vorbire. Au ajuns să editeze atât de repede, că le-a cam luat de cap beţia (importanţei propriilor lor fiinţe).

Unele din ele au cosiţe scurte, altele mai lungi şi fluturânde. Blonde sau brune, toate formează parcă o suită a fecioarelor despletite. A consoanelor despletite ale Preşedintelui.

Împăraţii îşi luau soţiile, caii, slujitorii, în piramide. Pe cine va lua Zeus cu el?

Mădălina Ghenea – Regal de bun simț

Am auzit în ultimele luni despre ea la televizor prin prisma posibilei relații cu Leonardo di Caprio. Mi-am zis atunci că este încă o Pestriță cocoțată pe un nume să-și facă un tarif mai mare. Am umărit vrând-nevrând aceste speculații, dar – surpriză! Nu ne-a zis nici ce inel i-a dat, nici ce chiloți poartă el, nimic din toate astea. Am hotărât atunci că merită să urmăresc cazul, fie și numai prin ineditul faptului că nu se lăuda că au stat pe același balcon.

Am văzut-o la Mihai Gâdea în emisiune. Am rămas realmente impresionată de frumusețea exterioară dar mai ales interioară a acestei tinere de doar 23 de ani. Modelele vin rar, dar ea este cu adevărat un model.

Dacă anii trecuți toate fetele voiau să se facă Monici, aș dori din suflet ca interviul acestei minunate românce să inspire generația aceasta care abia intră în viață dar nu pare a mai avea nicio șansă la ea, cel puțin nu la una decentă.

Am ascultat cu răbdare răspunsurile ei abia șoptite. Ființa aceasta atât de fragilă transmite atâta bun simț, modestie și determinare în ceea ce face, că m-am surprins că nu a fost nevoie să-mi apăr urechile de țipetele agresive și vulgare strigate prin sticlă de pițiponci și pițipoance care ne invadează vizual și auditiv, bieți al și a lui , fie ei copii, amanți, amante, neveste și soți aparținători.

Mădălina Ghenea, m-ai făcut să te respect pentru ceea ce ești, nu pentru cel cu care ești. Îți admir seriozitatea și corectitudinea în relația cu tine în primul rând. Sunt convinsă că planul tău împlinit va fi urmat de visul tău împlinit!

Avem nevoie de detoxifiere morală. Emisiunea aceasta a făcut-o din plin.

Cetatea Râşnov – Între istorie, cultură şi turism

Râşnov. De ce ar alege cineva să vină la Râşnov? Motivele ar putea fi mai multe.

Turcii şi tătarii au trecut în secolul al XIII-lea Dunărea, şi, cum nu i-a oprit nimeni, au purces la drum spre munte. Au pârjolit, zice-se, totul în cale. Agricultorii de atunci nu aveau puterea să se apere. Ca să-şi salveze vieţile şi bunurile, au pus piatră peste piatră, cărămidă peste cărămidă şi au ridicat pe stâncă dură o cetate ţărănească destul de mică dar cu mare rol de apărare, astfel încât în 1335, când iar le-a venit cotropitorilor cheful de cucerire, nu au găsit picior de bârsan în cale. Cetatea îşi împlinea astfel menirea de adăpost la vreme de răstrişte.

Au trecut secole peste zidurile Cetăţii Rosenau, cavalerii de Malta se spune că au fost pe aici, a venit şi comunismul, iar istoria a devenit obiectiv sau destinaţie turistică.

Râşnovul e plin de obiective turistice şi de evenimente pentru vară şi vacanţă la munte!

Filme care ne ţineau cu sufletul la gură au fost turnate în zonă. Prin cadrele filmate, frumuseţea şi spectaculozitatea locurilor au trecut barierele locului şi au ajuns dincolo de hotare. Festivalul de film istoric are deja tradiţie la Râşnov.

Ani de zile cetatea a fost când închisă, când deschisă, când în renovare, când urâţită de kitch şi zgomot fără fond.

De aproape doi ani, deschisă fiind publicului, este acum loc pentru organizarea mai multor evenimente care se doresc atractive pentru turişti cu vârste, preocupări şi provenienţe diverse:
Sărbătoarea Rozelor, din iunie (simbolul Cetăţii şi al oraşului Râşnov este trandafirul).
Zilele Râşnovului – Festivalul ecvestru –tot în iunie.
Festivalul cavalerilor de Malta.
Festivalul pentru copii JOCMANIA, în iulie.
Zilele Cetăţii Râşnov – Curtea Comedianţilor.
Festivalul medieval Turnirul Cetăţilor.
Festivalul de muzică rock OST MOUNTAIN FEST.
Festivalul studenţesc InSitu, în iulie.
Festivalul Internaţional de Film istoric, derulat în august.
Festivalul Internaţional Istoric Academic de reconstituire istorică „În numele trandafirului” de la sfârşitul verii.

Pensiunea de la Râu este la doar 2-3 km de Cetatea Râșnov. Aici găsiți locul potrivit pentru cazare dacă doriți să ajungeți la toate aceste evenimente.

Am văzut cetatea în toate anotimpurile. Panorama Ţării Bârsei şi a oraşului Râşnov se schimbă pe fundal de la alb la verde şi la arămiu. Nu ştiu care imagine este mai puternică vizual. Cetatea Râşnov rămâne reper de stabilitate, formă si culoare.

Citește și postările mai noi | Citește și postările mai vechi