Dorinţă împlinită
Când eram mică, am dormit cu bunica paternă care de fapt ne-a crescut pe toţi cei trei fraţi. Mai târziu, nu mai dormeam cu ea, dar aveam pat în camera ei. A venit timpul apoi pentru cameră separată.
Cea în care am stat când eram la liceu şi apoi când – studentă fiind veneam acasă – era foarte mare, rece tot anul şi fără geamuri. Lumina naturală era aproape inexistentă, deoarece uşa camerei, cu geamuri, e adevărat, dădea într-un hol, în faţa lui era o terasă iar curtea avea boltă de vie. Mi-am pus atunci o dorinţă: să văd cerul din pat.
Ani de zile nu mi-am pus draperii sau jaluzele la geamurile din dormitorul apartamentului meu. Nu mă deranja lumina puternică a soarelui care la amiază bătea direct în ferestre. Am văzut cerul stând în pat, aşa cum mi-am dorit toată adolescenţa.
Camera mea de acum, de la Pensiunea de la Râu, are două geamuri mari – unul la sud şi altul spre vest. Nu acopăr lumina cu jaluzele decât foarte rar, ca să nu se încălzească prea tare înăuntru.
Apusurile de soare pe care le văd din pat depăşesc uneori îndrăzneala oricărui vis. Mă ridic şi fac zeci, sute, mii de fotografii cu munţii estompaţi în zare, cu soarele care nu se îndură să plece. Uneori cerul parcă ia foc, altădată sunt dragoni deasupra oraşului abia luminat.
Când mi se oferă un astfel de spectacol, uit că am avut şi dorinţe neîmplinite.
Scrisoare (duioasă) către Moş Crăciun
Dragă Moş Crăciun,
Anul acesta am uitat de scrisoare. De fapt, m-am bazat pe agenda ta bine făcută de reni, spiriduşi şi alte orătănii şi nu am mai purces la a-ţi scrie. Ia să te văd cum scoţi cămaşa. Să te văd cum încropeşti un cadou, un cadouaş, o ceva, ca să meriţi laptele şi fursecurile de pe masă. Să nu care-cumva să trişezi: nu vreau cadoul pe care altcineva ţi l-a cerut. Vreau să-ţi pui mătăluţă creierul la contribuţie şi să afli ce mi-aş dori. Să faci bine şi să-mi intuieşti dorinţele, că nici nu-s aşa de greu de ghicit.
Dar, să te las să asuzi oleacă, să faci săpături, să suni la cine vrei sau mai uşor-să ceri scripturile sau cum s-or chema de la telefoanele mele ascultate (când vorbesc despre toate şi despre nimic), să intri în intergalactica ta bază de date. Şi ştii ce? Fă bine de te descurcă, doar asta ţi-e treaba! Te-am ales, munceşte pentru mine!
Am citit telegrama lu’ fiu-miu către tine. Maaare ruşine, ce mai, părinţilor de azi le crapă obrazul când odraslele lor, dealtfel foarte bine educate şi diafane(sic!) aştern pe hârtia virtuală aşa slove lipsite de respect. Cum să-şi bată el joc de vârsta dumitale? Cum să te facă el canalie, când până mai ieri îţi scria cu o lună înainte ce fel de telefon vrea şi ce culoare să aibă?
Moş Crăciun, cred de fapt că îi pare rău că nu-ţi va mai putea scrie. Da, da, aşa cred! E mare şi el, ţi-a zis că e deja major, cum să-ţi mai scrie la anu’, ar fi ruşine mare, dar cadouri cred că n-ar refuza, deşi parcă nu-ţi cerea nimic pentru el.
Aoleu! Dar dacă te lasă pe tine mai uşurel cu scrisorile şi mi le trimite mie? Ştiu şi eu ce şi-o dori? Pe tine, chiar dacă s-a mai supărat uneori, ba chiar te-a bănuit că faci blat cu mine, până în următorul an, uita şi îţi scria iar.
Ei, uite că m-am luat cu vorba şi a venit deja Ajunu’. Nu am pe masă turte cum aveam când eram acasă la mama, că nu ştiu cum şi nici nu am sobă pe care să le fac. Oricum, nu rezistau mai mult de o zi, că le dădeam gata repede. Porc nu tai, că nu înţeleg de ce să sufere cineva pentru plăcerea mea de a mânca o fripturică la grătar iar şorici se găseşte de cumpărat, cârnaţii la fel.
Masa e plină, dar lipseşte acel Crăciun făcut la ţară, când tremuram de frig cărând apa pentru spălat porcul, când mâncam turtele după ce le înmuiam în sirop şi le presăram cu nucă şi zahăr, de se supăra bunica că nu mai lăsăm nimic pentru dat de pomană la fini, a doua zi. Nu am şorici încălzit în jarul de la teracotă, ţinut uşor de tata doar să se răsucească şi să se înmoaie, pe care ne repezeam să-l mâncăm aşa fierbinte şi gras, de ne freca săraca bunica la mâini de plecate, ca să nu bolim de sărbători.
Şi închei scrisoarea aici, că ai multe pe cap şi s-ar putea să-ţi cadă şi reţeaua de atâtea solicitări.
P.S: Nu uita să treci pe la prietenii, duşmanii, dragii, nedragii, cunoscuţii şi necunoscuţii, majoritatea au aceeaşi adresă ca anul trecut!
Rusia – Captura timpului şi imensitate
Ermitaj. Asta îmi doream de mult să văd. După Prado, Louvre, British Museum şi multe altele, acest muzeu îmi stârnea curiozitatea.
Prima întâlnire cu Rusia, la fel ca şi despărţirea de ea, încă îmi creează o stare de disconfort psihic. Dacă vrei să trăieşti neplăcerea întâlnirii cu Ivan din vama rusă, soldat greoi la trup şi la minte, departe de imaginea idilică din filmele americane, poţi să alegi să mergi în această ţară pe căi rutiere. Astfel, întâlnirea cu sentimentul de frustrare va fi inevitabilă. Trebuie să ştii că toate, dar TOATE bagajele trebuie să le iei şi să le treci trăgându-le inutil prin sala vămii. Nu se uită nimeni la ele, doar eşti pus inutil să simţi că eşti dependent de El, atotputernicul lucrător vamal care îţi pune viza pe paşaport, lucru care se întâmplă după o aşteptare umilitoare şi inutilă de căteva ore.
Dacă voi avea curaj să merg să văd Moscova, lucru pe care nu-l voi face în curând, voi alege calea aerului.
Să revin însă la Mama Rusie. Şoseaua dinpre Helsinki spre Sankt Petersburg urmează dantelăria Golfului Finic. Indicatoare rutiere cu Atenţie, reni! găseşti destul de des. Pădurea de mesteceni amestecaţi cu pini, brazi şi molizi te înconjoară din toate părţile. Dacă ai norocul să fii în apropierea marilor oraşe la ore de vârf, adio program! Se lucrează ca la noi: atunci când e traficul mai intens, când coloanele de maşini par şerpi întinşi în mijlocul pădurii, se circulă pe un fir, alternativ, evident. Diferenţa e că la ei CHIAR se lucrează.
Leningradul, adică Sankt Petersburg de azi, are axă vitală Neva. Podurile de pe aceasta sunt diferite arhitectural, se ridică noaptea între anumite ore, ca să facă loc vapoarelor să treacă. Ceea ce face unică plimbarea pe acest fluviu sunt ornamentele din fier forjat de pe malurile apei.
Emitajul se vede discret reflectat pe luciul apei. Clădirile emblematice ale urbei au fost ridicate de arhitecţi europeni, de aceea aspectul este asemănător altor capitale, Rusia este din acest punct de vedere mai puţin prezentă. Dealtfel şi Peterhof încearcă să copieze Versailles. Grădinile lui la fel.
Ceea ce rămâne indiscutabil în memoria afectivă este rafinamentul, acea stare care apare doar atunci când vezi o operă veritabilă. Sankt Peterburg este în sine o operă complexă, uimitoare, de neuitat.
Blogu’ meu, ediţia de toamnă-vară şi nu invers
Vorbeam la începutul verii despre fotografiile de vacanţă. Acum voi scrie aşa, ca să mă aflu în treabă şi ca să nu mă mai bată Copilu’ la cap că nu mai am nimic nou pe blog. Adevărul e că nu pot să scriu aşa, la comandă. Am nevoie de o anumită stare pentru asta.
Stau în mijlocul patului, îi ascult live la propriu pe cei de la Radio Mistik Sound care dau petrecere în curtea Pensiunii de la Râu şi mă uit din când în când pe geam la munţii din faţă.
Pe blog nu voi scrie chestii deştepte, voi lăsa doar câteva poze să coloreze postarea.
E clar că vacanţa asta a adus la finalul ei şi lenea aferentă. Până la o nouă efuziune creatoare, să lăsăm soarele să răsară şi să apună atât de frumos încât să ne minunăm şi noi…
Londra – Vie, copleşitoare, incitantă
Parcă acum aştept peştele la grătar cu legume, la un restaurant din centrul Londrei. Şi merele cu dulceaţă şi îngheţată. Este curios că mi-a făcut acest oraş aşa farmece, deşi l-am evitat destui ani.
Dacă fish and chips am urât aproape de la început (peşte prăjit cu cartofi-pai), legumele lor la grătar, peştele uşor şi fructele coapte m-au surprins plăcut şi m-au cucerit definitiv.
Ce să faci vara, în vacanţa din iulie? Dacă ai inspiraţie şi evident, noroc de vreme bună, Londra este o alegere care poate fi un reper al călătoriilor tale de suflet. Am mai scris despre acest oraş dar asta nu mă împiedică să revin asupra subiectului.
Metroul londonez este intuitiv şi sigur, dar să ai grijă: obiectivele turistice accesibile din staţii nu ţi se oferă bonus ca informaţie, ca la Paris de exemplu. Trebuie să te informezi dinainte, dar asta face parte din pregătirea unei vacanţe.
Catedrala Saint Paul m-a copleşit prin dimensiuni. În faţa intrării, o mireasă trecea să impresioneze atât mirele cât şi pelicula fotografică. Am pozat-o şi eu.
Am stat să văd schimbarea gărzii la Buckingham Palace. O lume pestriţă, înghesuită pe străzile şi în parcurile din apropiere care aştepta minunea. Nu m-a dat gata nimic din acest spectacol dorit pompos, în ambalaj de firmă. Nici veveriţele din pomii din apropiere nu s-au arătat mai impresionate.
Asfinţitul soarelui pe Tamisa a făcut podurile şi dârele de lumină să adoarmă molcom pe linia de albastru a contopirii cerului cu apa.
Soho, o aglomerare umană de sexe nedefinite, de tineri care aleg să simtă la propriu firul ierbii, atâta cât mai poate fi el veritabil şi viu în Londra.
Ochiul Londrei îţi poate oferi o vedrere de sus a oraşului. Dar şi de jos în sus poţi vedea şi filtra imaginile după bunul plac şi inspiraţia de moment.
Eeeei, mai bine las imaginile să scrie povestea londoneză mai departe!
