Blog: Turism, educație, politică și de-ale mele

Medierea – Moda sau necesitate?

Pana anul trecut, doar cei din sistemul juridic erau cat de cat la curent cu ceea ce  inseamna  medierea. Aflasem de la televizor despre presedinte ca trebuie sa fie mediator intre institutiile statului, dar apoi a intrat termenul intr-o oarecare nebuloasa cand s-a lansat conceptul de presedinte-jucator.

O oaza de speranta s-a ivit pe taramul romanesc al medierii odata cu Mica Reforma mai mult impusa de Comisia Europeana decat gasita de noi ca solutie de descongestionare a instantelor.

Unii au insistat pe ideea ca judecatorii sunt ingropati in munti de dosare , ca multi refuza sa mai lucreze in astfel de conditii si se indreapta spre avocatura sau  spre alte domenii mai putin obositoare , mai putin stresante si mai bine platite.

Altii s-au gandit ca  romanul ar putea sa-si rezolve neintelegerile cat mai e in viata si nu si-a amanetat inca tot ce are pentru cheltuielile de prin instantele carpato-danubiano-pontice.

A inceput sa fie oarecum popularizata medierea ca procedura alternativa de rezolvare a neintelegerilor: tot mai multe informatii inserate in buletinele de stiri, mediatori invitati la emisiuni pe tema informarii oamenilor cum ca pot sa scape cu mai putin timp pierdut in instantecosturile s-ar reduce substantial. In plus,ar putea pastra relatii rezonabile cu cei care in anumite situatii ar putea fi considerati sursa neplacerii din viata lor.

Avantajele medierii, cand poti alege mediereaprincipiile medierii,cazurile ce pot fi solutionate prin mediere dar si unde poti gasi un mediator  sunt  la rubrica de mediere.

Pana la urma cred ca romanii vor ajunge sa apeleze la mediator :

– Fiindca s-au saturat de instante, vor ceva  mai discret, mai ieftin, mai putin stresant si cronofag.

– Deoarece judecatorii vor ajunge la concluzia ca viata lor profesionala ar fi mai rezonabila daca ii vor convinge pe justitiabili ca in cazurile lor exista alternative  care sa nu implice neaparat instanta.

– Pentru ca vor fi mai multi mediatori care se vor face auziti.

– Pentru ca la noi medierea poate sa fie la moda si, deci, sa se poarte!

Martisorul – Intre spaga si datina

Multe aberatii ne sunt date sa auzim in viata, dar parca in ultima vreme suntem bombardati.

Cum marile probleme ale tarii au fost deja rezolvate, iata ca a fost adusa in atentia noastra ultima si cea mai importanta: martisorul, mita mascata.

Am crezut initial ca e o gluma, dar nu. Statul vegheaza asupra noastra, iar martisorul s-a transformat peste noapte dintr-un simbol al primaverii, intr-o nenorocita de coruptie mascata.

M-am luminat si eu mai de curand; cand am primit de la copilul meu ditamai ghiocelul facut de el din hartie vernil cu ate alb-rosii, care va sa zica era coruptie. Cum eu am fost cat se poate de ignoranta atunci, si nu am observat ce urmareste sa obtina de la mine, am luat ghiocelul, si, in loc sa fiu vigilenta, am fost mai ingaduitoare (cred) cu el cateva ore, probabil i-am mai dat si ceva dulciuri in acea zi.

Mare greseala. El voia de fapt sa obtina de la mine mai multa dragoste materna nemeritata, mai multa intelegere si afectiune. Iar pentru asta, in mintea lui diabolica de copil, sub pretextul ca imi aduce un semn al dragostei lui si al primaverii ce va urma sa vina, mi-a adus un pardalnic de martisor ca sa ma corupa.

Daca acum sunt in cunostinta de cauza, cand il voi vedea ca imi aduce o floare sau un martisor, categoric o sa fiu mai atenta la ceea ce se ascunde in spatele gestului, si evident ca nu voi mai primi nimic. Nu vreau sa-l invat de mic ca ii merge asa, ca poate sa dea spaga in stanga si in dreapta, ca pe urma se obisnuieste, si o sa vrea sa dea chiar milioane de euro, ar putea deveni dependent si nu s-ar mai putea abtine.

Comunicarea – O reteta de succes

Romania ultimului timp este tara lui care pe care. De mult nu mai functionam ca o natiune unita, care are idealuri comune si interes national.

Acum, fiecare cu interesele lui, categoriile socio-profesionale sunt antagonice si nu complementare.

Profesorii sunt naspa, medicii spagari, politicienii se descurca, politistii si militarii si-au dat sapca de pamant de-atata naduf, aviatorii nu mai spun care le e meseria, pentru  ca fetele nu-i mai vaneaza pentru statulul lor privilegiat, parca si vamesii incep sa se uite de doua ori inainte sa ia mita, si exemplele pot continua.

A, sa nu mai spun de antagonismul fatis: scoala – elev (si familia lui), medic – pacient. Putem imparti pacientii in doua categorii: cei multumiti de medic – evident, foarte putini, si  cei nemultumiti (majoritatea).

Vorbeam zilele trecute la serviciu despre toate acestea si fiecare era de acord ca in general nu prea stii daca sa apelezi la medicii de la noi sau nu, cum sa-i gasesti pe cei buni si mai ales ca inca mai sunt destui in sistemul sanitar carenu dau importanta (ca sa nu zic doi bani) pe dreptul pacientului la informare pe intelesul lui si chiar de ce nu la comunicare buna, empatie chiar.

Cu atat mai mare este bucuria mea ca am ocazia sa spun ca am gasit un medic foarte bun, un profesionist in domeniul lui ,si mai ales unul care  intelege  importanta comunicarii cu pacientii. Pentru fiecare meserie trebuie sa ai chemare. Se spune ca unii doctori, atunci cand vorbesc cu pacientul, acesta din urma are senzatia ca i se ia boala cu mana.

Anii trecuti am avut o problema de sanatate. Prin voia Celui de Sus am ajuns sa pot trece cu bine de acea situatie  intalnind pe cine si cand trebuia- va multumesc, domnule doctor Fawaz Chazli!

Cand te confrunti cu ceva extrem de serios, parca cerul iti e vesnic  innorat. Mereu iti pui intrebari, o multime de intrebari si (in cazul fericit) gasesti pe cineva care sa te ajute sa raspunzi, sa te cunosti mai bine, sa iti intelegi mai bine corpul.

In goana zilnica dupa bani si cariera, uitam ca mai important este sa multumim zilnic  Celui de Sus ca existam, ca putem sa ne bucuram de inca o zi minunata, ca cei dragi noua sunt sanatosi si ne sunt aproape.

De ce am plecat in China?

De un timp incoace, televiziunile ne coplesesc cu informatii despre cum sta treaba cu turismul la mare si la munte, daca e cald, zapuseala, aglomeratie, frig, zapada, daca sunt camere libere, ce poti manca, ce distractii te asteapta.

Daca ai pierdut aceste informatii vitale, nu dispera: iti arata doamna Ministru unde e cazul sa-ti indrepti pasii pe mioriticul plai ca sa vezi brazii din gondola, sa stii unde mai poti schia, ce trenulete mai taie parcurile in lung si in lat ca sa vezi Romania la ea acasa.

Credeti ca apetitul dumneavoastra turistic nu este inca pe deplin inteles? Domnul Ministru al educatiei ne anunta ca va structura anul scolar astfel incat elevii sa poata sa se bucure de ofertele turistice mai abitir decat au facut-o pana acum.

Sa revenim la media. Poate ca ati epuizat traseele interne, asa ca poftim de vezi – televiziunea vine in intampinarea dorintei tale, telespectatorule, si iti spune unde sa mergi de Ziua indragostitilor, cat te costa, ce reduceri poti agata din mers, unde sa faci shopping, unde sa te bronzezi, sa schiezi, ce sa mai, sa te rasfeti, nu gluma.

Hotarat lucru: nu sunt un bun roman sau un bun telespectator sau turist sau ce cred altii ca pot sa faca din mine fara voia mea. Fatalmente, mai am si altceva de facut, de exemplu sa traiesc, sa merg la serviciu, sa am grija de familie. Am senzatia ca sunt fetita cu chibriturile care se uita la pomul de Craciun, caci oferta nu are legatura cu mine, desi este clar ca mie, omului banal mi se adreseaza.

Dar sa nu fiu ipocrita – am cedat ispitei: am fost in China. Musai trebuia sa vad pavilionul cu mar si frunza de la Expozitia din Shanghai! Daca vreti sa ma credeti sau nu, acesta a fost principalul motiv pentru care m-am hotarat sa fac excursia.

Desi asa au stat lucrurile, ca sa ajung la partea serioasa, China poate fi o experienta de viata. Nu poti intelege ce inseamna imensitatea, determinarea, organizarea, viziunea, istoria, daca nu te duci acolo. Lectia de dezvoltare pe care ne-o ofera China este coplesitoare.

Daca vrei sa te informezi despre China si Tibet, ghidul National geographic este util dar nu suficient. Tibetul este geografie la fata locului: simti ce inseamna inaltimile si diferenta de presiune doar cand te ameteste durerea de cap de care (cat stai acolo), nu scapi cu una-cu doua.

Nu am fost pregatita pentru ceea ce am gasit acolo: religia budista era pana atunci doar ceva abstract. Lhasa si in general Tibetul nu sunt altceva decat religie si simplitate, o detasare de material pe care cu greu o putem intelege si accepta.

Am ajuns la aproape 5.000 de metri, pe malurile Lacului de Turcoaz, unul din lacurile si locurile sfinte din Tibet, am intrat intr-o gospodarie rurala, am vazut iaci pe munte, dar si cum se prepara branza din laptele lor.

Pe malul fluviului Lhasa am trecut pe langa o ceremonie funerara in desfasurare, cand ramasitele cuiva erau aruncate in apa.

Cu telegondola ultramoderna am urcat pe deasupra unei paduri de bambus ca sa ajungem la un templu budist in varf de munte, unde am si innoptat.

In tara, a trecut ceva vreme de cand nu m-am mai incumetat sa circul cu trenul. In China am parcurs distante destul de mari (si cu) acest mijloc de transport. Daca nu ai neaparat probleme de intimitate, poti avea incredere sa mergi la cuseta.

Spectacolele de opera de la Beijing, Xian si cele de circ de la Shanghai nu pot fi sarite din agenda, chiar daca nu sunt in programul oficial.

Chengdu, oras devastat in 2008 de cutremur , nu arata nici urma a durerii de atunci. Cartiere cu sute de blocuri noi se ridica la periferii, soselele de centura – 3 sau 4 sau 5 arata impecabil. Deoarece aveam in program vizitarea Centrului Panda, am asteptat sa iesim din oras si sa ne indreptam spre munte. Ei bine, nu! Centrul de cercetare pentru ursii panda este la marginea orasului. Tot ceea ce vezi acolo a fost plantat, construit si proiectat pentru aceste exemplare – simbol ale Chinei.


Circulatia din Beijing si in general din marile orase chinezesti – cu exceptia Shanghaiului (cu reguli mult mai stricte si care, culmea: aproape ca se respecta!), este de neinteles pentru noi. Furnicar de masini, soferii nu respecta nicio regula, aproape ca nu stiu ce inseamna sa semnalizeze, dar nimeni nu se supara. Am vazut cum intorceau fara probleme pe autostrada, in intersectii, pe linie continua si nu au avut nicio problema. Nu auzi claxoanele noastre disperate si nici nu vezi masini zgariate sau lovite. Ca pieton strain, esti nedumerit de ce se mai instaleaza semafoare cu lumina verde pentru tine daca oricum nu ai cum sa traversezi.

Si… ei bine, nu ati uitat ca am scris ca am vrut sa plec in China ca sa nu pierd (Doamne fereste!) Expozitia de la Shanghai! Am ajuns cu bine acolo, am intrat, am cautat ca orice patriot care se respecta pavilionul tarii mele ca sa-l vad primul. La ora la care am ajuns, acesta era inca inchis. Celelalte nu. Aceasta a fost o prima taiere a avantului nostru. Oricum, in afara de grupul de turisti romani, mai asteptau sa-l viziteze niste chinezi care se pare ca aveau neamuri la munca pe la noi si erau si ei curiosi sa stie ce-i cu tara asta pe lume.

Am vizitat doua pavilioane vecine pana sa se deschida al nostru. In fine, am ajuns. Pe niste pereti cu etajere erau vrea 20-30 de cani si farfurii din ceramica. Daca faceam colecta de la apropiatii nostri cred ca reuseam sa strangem mai multe exponate. Pe un suport de sticla destul de mic si indepartat erau scrise 3 nume – simbol pentru noi – NadiaNastase si Hagi, fara explicatii pentru cine nu stia cine sunt, in ce domenii au excelat.

Am ajuns in tribuna – niste trepte din scandura pe care ne-am asezat. Destul de rustic si de murdar dar… am asteptat surpriza: spectacolul de muzica si dansuri romanesti. Si fiindca tot am asteptat atat, am avut parte de o surpriza cat sa n-o putem duce: a venit un nene de care nu am auzit pana atunci si a inceput sa cante fara acompaniament ca doar avea valoare… si a inceput sa cante , si sa cante, si sa cante Cureaua lui Boc de nu mai termina. Ne uitam zapaciti si… astfel am avut ocazia sa-l auzim cantand al doilea cantec pe care-zau ca in viata mea nu l-am mai ascultat. Asta da reprezentatie!

A terminat necunoscutul de cantat si au intrat in loc trei perechi in costume populare unguresti si au inceput sa danseze ceardas. Am ramas muti de uimire, cu ochii la delegatia oficiala romana (un domn de la externe, insotit de un chinez si de mai multe doamne si domnisoare romance) care asista incantata de spectacolul veritabil romanesc oferit celor prezenti.

Am incercat sa vizitez cat mai multe pavilioane. Am fost la cel al Austriei, Irlandei, Frantei, Australiei, Canadei, Monaco-ului, Pakistanului, Malaysiei, la cel al Chinei, Greciei, Turciei, Braziliei. Am avut ocazia sa simt cum delegatiile acelor tari se identificau cu specificul lor national, ca-si reprezentau cultura, valorile, simbolurile intr-un mod autentic, cu respect si bucurie. Am trait cu atat mai intens prin comparatie ceea ce a fost- din pacate la noi: paranghelie romaneasca get-beget.

Sa revenim la Shanghai: nu este din secolul acesta, transcede timpul. Este din perioada colonialista si totodata din mileniul III.

O plimbare cu vaporul noaptea pe Huangpu te lasa mut de admiratie. Zgarie-norii multiformi si multicolori iti dau impresia unui concurs de arhitectura avangardista.

Am plecat in China sa vad Expozitia si am avut sansa sa descopar o alta lume. Voi alege cu siguranta si altadata China ca destinatie dar voi avea grija sa-mi pregatesc sufletul pentru asta!

Ghiseul-cu-informatii-din-toate-domeniile.ro

Lunile trecute a fost prezentata intentia Guvernului de a infiinta Ghiseul.ro ca fiind luminita de la capatul tunelului romanilor satui sa stea la cozi ca sa plateasca taxele si impozitele, si sa primeasca o amarata de adeverinta ca nu-stiu-ce .

Termenul de lansare a acestui El Dorado informatico-administrativ a trecut si – ce sa vezi?! Ghiseul virtual e inchis ca si cel la care se ia pauza de masa taman cand ai ajuns tu in fata lui.

M-am hotarat sa atac subiectul deoarece si eu m-am confruntat cu situatia ca, desi teoretic as fi o persoana care are acces la informatie, am bajbait ceva vreme pana sa aflu ce trebuie sa fac, sa iau, sa semnez, sa platesc, si altele la fel, ca sa-mi deschid biroul de mediator (ca sa nu mai spun ca, desi am absolvit cursurile in prima parte a anului trecut si am depus documentele pentru autorizatii in termenele cele mai scurte, nici acum nu este totul gata).

Acest lucru este absolut firesc – dar numai din perspectiva vietii vesnice. Daca ma raportez, insa, doar la umila mea existenta pamanteana, am senzatia ca cineva isi bate joc de timpul meu.

Vreau sa gasesc acel ghiseu-factotum in care daca sunt nedumerit(a) de ceva, sa ma pot lumina fara sa pierd saptamani sau luni pentru o banala problema administrativa.

Hatisul legislativ ii innebuneste pana si pe specialisti. Ce sanse am eu, cetateanul obisnuit al acestui stat, sa ma descurc normal, fara ajutorul functionarului atat de interesat…

Platesc taxe si impozite, vreau sa fac acest lucru si in continuare, dar am dreptul la informatie si la banale servicii administrative fara sa fac din primirea acestora un scop in viata.

Citește și postările mai noi | Citește și postările mai vechi