Blog: Turism, educație, politică și de-ale mele

Au terminat ai mei şcoala!

Am fost azi la închiderea festivă a anului şcolar pentru clasele a XII-a. Au terminat şi ai mei, clasa mea de filo. Mâine vor avea banchetul în Mamaia.

M-am gândit adesea cum ar trebui să fie un diriginte. Dacă eşti prea rece şi distant, nu e bine. Dacă eşti prea apropiat, vor depăşi limita cu siguranţă şi iar nu e în regulă. Cred că cel mai bine este să îi urmăreşti şi să-i îndrumi oarecum din umbră, deoarece au nevoie de cineva aproape, fără a le limita însă zborul şi fără să aibă impresia că orice le este permis.

Am făcut împreună un drum de patru ani, cu unele teme interesante la dirigenţie. Am fost la spectacol de balet deşi am fost iniţial reticenţi. La expoziţie de pictură am participat chiar şi la organizare, la panotare. Unele activităţi eco ne-au plăcut, altele nu. Unele proiecte au captat atenţia, altele au fost doar pentru notă.

Dacă tragem o linie, vedem că împreună am dus bunele şi nebunele momente ale anilor de liceu. Nu e puţin lucru să termine clasa cu media generală 9,37 şi nici ca premiul I să fie pentru media anuală 10!

Se simte cred că sunt mândră de toate acestea şi că am emoţii pentru că fiecare din cei 30 va alege. Va alege să fie fericit, să fie satisfăcut de viaţa lui viitoare sau nu. Peste 10 ani, peste 20 de ani, vor vedea dacă alegerea de acum li s-a potrivit sau nu. Dacă au avut dramul acela de noroc de a fi acolo unde trebuie şi când trebuie ca să întâlnească norocul.

La o bună alegere, dragii mei absolvenţi filologi!

Cu drag, Diriga!

Pitica are trei ani – Sau mic tratat despre cum îşi aleg femeile maşina

Pitica e maşina mea. Uneori îi mai zic Bombonica sau Fondanta. Este Fiat Grande Punto de culoare albă.

Era în expoziţia de maşini de la Mamaia, de pe malul lacului Siutghiol acum trei ani. Scria pe o foaie lipită pe parbriz „Acest exemplar costă…. Am făcut mai multe poze maşinilor expuse, lucru care s-a dovedit a-mi fi de folos a doua zi, când m-am dus să o plătesc, deoarece cei de la reprezentanţă îmi ziceau un preţ cu peste 1000 de EURO mai mult decât scria cu o zi înainte pe fişa de prezentare(oricum, faţă de reclama TV de atunci la acel tip de maşină, eu am dat mai mult cu peste 2000 de EURO, iar în circa trei săptămâni cât a durat să vină toate documentele maşinii, la sediul firmei de la care am cumpărat-o, preţul crescuse vertiginos, cu peste 2000 de EURO faţă de cât am dat eu. Ăsta da, subiect de analizat de către economişti).

Copilu’ a fost dezamăgit de alegere. El voia Audi cu 2 uşi – o piticanie pentru puşti ai căror părinţi nu au ce face cu banii. Mi-a zis că nu va merge cu mine dacă o iau.

Pitica mi-a fost pe plac de la început. Dacă mă uit pe stradă după maşini, acelaşi design mă atrage. Cred că simte că îmi place, că mi-a trecut cu vederea unele nervozităţi, am fost împreună prin gropile mai mari sau mai mici ale patriei, facem des drumul mare-munte şi ne cunoaştem destul de bine ca să formăm o echipă.

E clar că am ales-o pentru cum aratăpentru dimensiunile ei, pentru că era de fapt ceea ce căutam. Nu am ales-o pentru caracteristicile ei tehnice, pentru ceea ce ştie şi mai ales pentru ceea ce poate.

Dacă aş vrea ceva diferit la ea ar fi să nu mai fie nerăbdătoare ca o domnişoară când trebuie să-i schimb treapta de viteză. Nu are răbdare deloc. Atunci vrea să o schimb sau se opreşte. Deasemeni, în rampă, nu vrea nici cu viteza a treia, nici cu a doua. Nu înţelege că încă nu are în dotare opţiunea treapta a doua şi jumate. Deasemeni, ca să depăşesc ceva, trebuie să am maaare distanţă şi timp la dispoziţie pentru manevre.

Nu am lăsat-o niciodată să moară de foame sau de sete. Îi respect şi îi înţeleg nevoile. O spăl destul de des, dar fiind albă şi mai ales în România, nu prea rămâne aşa pentru mult timp.

În fine, cam astea am de zis despre Pitica. Oare bărbaţii cum îşi aleg maşinile?

Reorganizare administrativ-teritorială sau ala-bala-portocala?

Învăţam în liceu despre judeţe şi apoi în facultate despre împărţirea administrativ-teritorială din ‘68, valabilă şi azi.

Profesorul Vasile Cucu, de la Universitatea Bucureşti, autor a numeroase lucrări de geografie a aşezărilor din România, ne vorbea despre eforturile făcute de specialiştii vremii pentru a duce la bun sfârşit această organizare administrativă din perioada comunistă. Analiza cu bune şi cu rele aceste judeţe – prea multe după unii, prea puţine pentru dorinţa de funcţii a altora, cu probleme mocnite de natură etnică şi istorică.

În 1998, s-a propus gruparea judeţelor pe / în regiuni de dezvoltare. Prea era fărâmiţată ţara şi prea mici posibilităţile de a gândi, şi mai ales de a implementa proiecte de mare amploare. Şi aşa au apărut (mai mult la presiunea U.E.)  opt regiuni de dezvoltare, corespondente nivelului NUTS-2.

Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale Statistice a fost adoptat de Uniunea Europeană pentru compatibilizarea statistică a raportărilor  pe teritoriul său şi are patru niveluri (NUTS 1 care desemnează unităţi teritoriale cu 3-7 milioane de locuitori, NUTS 2 cu 0,8-3 milioane, celelalte două fiind mai mici).

Interesele din anii 1998-2010, sau poate temerile interpretării politice a demersului, au făcut ca aceste regiuni să fie lipsite de funcţii administrative reale. Din păcate, au fost când Fata Morgana, când bau-baul separării teritoriale a Transilvaniei.

Preşedintele, preocupat de compatibilizarea noastrăeuropeană, a tot fluturat ideea în spaţiul public în ultimii ani, a înfiinţat (sau propus) o comisie de lucru, a trasat sarcini Ministerului de Interne în acest sens, parlamentarii au avut şi ei dezbaterile lor şi, n-o să credeţi: se repetă istoria – când vrei să îngropi ceva în România, faci comisii, comitete, şi pa!

Acum, gata! Hotărât lucru,  regiunile vor fi duse până la capăt. La capătul răbdării (noastre) şi la începutul alegerii (lor) în 2012.

Nu putem să suspicionăm niciun demers pur politic aici, ceea ce se urmăreşte este interesul naţional, vor fi mai puţini funcţionari publici, mai puţini primari (aleşi), preşedinţi de Consilii Judeţene (aleşi de două ori), dar vai! Mai puţini prefecţi care sunt reprezentanţii guvernului în teritoriu?

Cine are interes să fie super-baroni locali, care ar putea să ceară mai multe fonduri (primite inclusiv prin SMS aşa cum arăta azi primarul din Târgu Mureş) dar care, fiind mai puţini numeric, să poată fi mai atent selecţionaţi.

Să fie vorba în sfârşit de reorganizarea administrativ-teritorială  care să ne facă compatibili cu ceilalţi europeni, sau să fie ala-bala-portocala pe faţă?

Cine face discriminare, ăla este!

Ieri, a trecut prin aprobare tacită prin Parlament amendamentul la Legea educaţiei prin care se cerea renunţarea la obligaţia de a preda Istoria şi Geografia în limbile minorităţilor.

Nu mă (mai) interesează ce fel de troc au făcut cei de la P.D.L. cu U.D.M.R.-ul când legea a fost “asumată”(aici este un citat). Cerinţa era exagerată.

Peste jumătate din viaţa mea am trăit în oraşul cu cea mai mare comunitate turco-tătară din România. Mai suntem împreună cu aromâni şi rromi. Nu i-a auzit pe reprezentanţii acestor minorităţi entice să aibă cerinţe exagerate şi care să depăşească drepturile celorlalţi cetăţeni, cum nu i-am auzit pe părinţi să ceară să studieze copiii lor limba română ca limbă străină.

Ceea ce am admirat întotdeauna a fost şi este faptul că dacă sunt prezenţi nevorbitori ai limbilor lor de faţă, nu se apucă să-şi demonstreze apartenenţa prin sfidarea celorlalţi şi vorbesc doar în limba română. Şi o vorbesc bine.

Aproape că ne ştim reciproc sărbătorile religioase şi obiceiurile. Abia aşteptăm baclavalele şi minunile, iar copiii lor vin să-i spună lui Moş Crăciun poezii şi ciocnesc ouă roşii. Nimeni nu se simte deranjat, ci inclus.

Cred că este un mare deserviciu făcut unor tineri care vor intra în competiţie neetnică pe piaţa muncii să le limitezi capacitatea de a se exprima corect şi coerent în limba pe care o vor auzi la tot pasul.

În America, elevii studiază spaniola ca a doua limbă. A doua, nu prima. Până nu demult, limba poloneză era pe locul al doilea. A fost vorba de adaptarea la realitatea lingvistică. Nu am auzit încă să primească cineva cetăţenie americană fără test de limbă.

Spunea(electoral sau nu) Sarkozy în urmă cu jumătate de an sau un an că s-au acordat prea multe drepturi noilor veniţi, mult peste ceea ce li se cuvine. Nu pot fi de acord cu toate afirmaţiile lui, mai ales cu cele care trebuie să dea bine la public. Dar a mai spus- şi cu asta sunt de acord, că dacă cineva vrea să vină să trăiască în Franţa, trebuie să accepte şi să respecte legile de acolo şi nu să ceară drepturi suplimentare.

Cine vrea să pozeze în victimă a discriminării şi să manipuleze electoratul? Să fie oare vorba de exprimarea dorinţei celor reprezentaţi sau de interesul reprezentanţilor?

Un Preşedinte de tot plânsu’

La discursul Preşedintelui de la Conferinţa Partidului Domniei-Lui, am avut sentimentul de deja-vu atunci când cei din sală aplaudau minute întregi. Parcă ar fi fost atmosfera de la nemaiîntâmplatul Congres al XIV-lea.

Şi atunci, participanţii erau atent şi îndelung selecţionaţi, pregătiţi, instruiţi, erau cazaţi tot la Bucureşti, tot împreună, ca să se cunoască mai bine, să petreacă timp împreună, să fie relaxaţi şi să aleagă în final cum e mai bine pentru ţară. Ţara lor.

Preşedintele a adus vorba despre ,,Petre, eşti cel mai bun’’ şi nu înţeleg ce a urmărit, fiindcă tocmai ce zisese despre Guvernul Bun cât de minunat, eficient, curajos, patriot şi vizionar a fost.

După elogiul lui Petre, acesta a rămas doar să arunce cu pietre pe lac, să facă ceva valuri-vălurele, care s-au tot micşorat, până a ajuns apa liniştită.

M-a emoţionat Preşedintele. Vă mai amintiţi de „Dragă Stolo’’, când a plâns din toţi rărunchii de ne-a făcut să vedem că şi Domnia-Sa este om, cu trăirile sale la vedere. La bună-revedere, Stolo!

Preşedintele este consecvent: are lacrimi în ochi atunci când urmează alegeri importante. Râsul său cuceritor de altădată este, iată, în aceste momente de maximă vibraţie patriotică înlocuit cu aproape-plînsu’ la gândul sacrificiului făcut de Domnia-Sa împreună cu Guvernul Din Trei Litere pentru un popor incapabil să vadă toată dăruirea Aleşilor(Domniei-Sale) pentru propăşirea sa.

Dacă după fiecare plâns prezidenţial a urmat o înlocuire, vom asista şi acum la una? Şi dacă da, a cui cu cine, şi pentru râsu’ cui?

Citește și postările mai noi | Citește și postările mai vechi