Blog: Turism, educație, politică și de-ale mele

Liverpool – Docuri, Beatles şi modernism

Mama se minunează că m-a făcut aşa plimbăreaţă. Anul trecut, am surprins-o vorbind despre asta cu fiu-meu. Sincer, aşa e, dar nu mi-a plăcut să aud ca şi cum ar fi o boală.

Aştept un an întreg să vină vara, anotimpul libertăţii mele supreme. Iarna nu-mi place prea mult, că nu suport frigul, nu practic sporturi specifice şi nu mi-ar plăcea să stau zgribulită prin aeroporturi să aştept avioane întârziate, suspendate.

Vara, mi se potriveşte mănuşă. E cald, e soare, mai lipseşte doar alegerea traseului. Tot ceea ce-mi doresc este să văd cât mai multe locuri, să experimentez, să aflu.

Am întotdeauna agenda pentru notiţe despre traseu (ca în facultate), cu scurte impresii despre locurile prin care ajung. Aparatul foto este un alt accesoriu nelipsit. Îmi place să fac fotografii, dar am înţeles că sunt şi situaţii în care trebuie să renunţ la preocuparea de a imortaliza ceva care m-a impresionat pentru marea bucurie de a trăi acele stări şi senzaţii mult mai detaşat.

Pentru un cald şi drag reminder, azi voi alege Liverpool.  Am fost acolo anul trecut cu Christian Tour, în circuitul Anglia-Scoţia-Irlanda de Nord-Irlanda.



Ştiam prea puţine despre acest oraş. Câteva repere le aveam, dar impresia a fost una surprinzătoare şi pozitivă. Am fost de-a lungul cheiului. Am surprins refluxul, când păsări dornice de pradă mai uşoară au invadat luciul apei şi mâlul.

Roata, nelipsită din marile oraşe ale lumii este aici lângă mare, făcând trecerea de la înălţimea zgârie-norilor moderni la austeritatea docurilor readuse la viaţă cu alte destinaţii în prezent. Marilor pacheboturi cu abur şi fum de altădată le-au luat locul  mici ambarcaţiuni luxoase, ca un şirag de pietre multicolore.

Muzeul Beatles este  tot aici. Îţi trebuie ceva timp ca să-l vizitezi. E destul de mare coada de la intrare.

Liverpool a scos de sub praful istoriei clădiri care surprind prin curajul arhitectural. Inedită este Catedrala Metropolitană, care poate fi confundată uşor cu un muzeu de artă modernă.

Oraşul este curat, liniştit şi de neuitat! Rămâne pe retină şi în istoria muzicii, simplu: Liverpool.

Viscri – Mic tratat despre iubirile regale

Parcă ne stau în gât istoria și cultura autentice. Nu avem dorința, putința, iscusința de a descoperi ceea ce e frumos și valoros lângă noi. Vin regii încoronați și neîncoronați ai lumii de se miră de atâta farmec sălbatic în peisaje, de atâta culoare în case și biserici, de cetăți despre care noi, băștinașii, cu greu aflăm, abia-abia.

Pentru că nu suport înghesuiala, am ales pentru zilele libere prin care sărbătorim Ziua muncii (sic!) o altă destinație decât Valea Prahovei. De la Pensiunea de la Râu, Râșnov, până la Sighișoara sunt 115-120 km. Cum distanța e rezonabilă, am purces la drum cu niște prieteni la fel de dornici de umblat ca și mine.

Ne-am zis Exploratorii de la Medgidia. Cu două zile în urmă am fost în Piatra Craiului, Cheile Dâmbovicioarei și am trecut cu mașina de la Peștera peste Măgura, spre Zărnești, apoi am fost la Bran și am revenit la pensiunea din Râșnov.

Am ales acum să trecem prin estul Depresiunii Transilvaniei, pe drumul Brașov – Sighișoara, plin de obiective turistice.  Am oprit întâi la Rupea. Greu de găsit drumul spre cetate, că se lucrează pe bucăți. Minunații constructori, vigilenți în ale secretelor renovării, nu erau de acord să facem poze nici cu exteriorul cetății! Nu vă recomand să faceți încă acest drum. Păcat de cetate, că e închisă!

Am ieșit din nou în drumul spre Sighișoara. Coline înverzite, peisaj domol și verde, liniștitor și destresant pentru nervii noștri zgâriați pe dendrite de praful dobrogean.

Viscri. Site rural pe  Harta turistică a României şi a lumii.  Pe lista UNESCO. Prima destinație propusă. Am auzit despre acest sat la televizor. Prințul Charles l-a găsit înaintea noastră, a românilor, și vine destul de des prin locurile acestea rupte parcă din alt secol.

Ca să ajungi în sat, drumul nu e chiar neted. Gropile noastre cele-de-toate-zilele, brand de țară mai puternic decât frunza Elenei Udrea, se înlănțuie una lângă alta, una mai adâncă decât cealaltă. Pășuni verzi, poienițe presărate cu flori abia ivite de câteva zile direct din frigul avertizărilor meteo, case mici și dărăpănate, pustii de om și orătănii, se arată de o parte și de alta a drumului, de parcă timpul a stat în loc să mai respire.

Am ajuns. Praf, turiști români și străini, tineri, foarte mulți tineri veniți pe jos să vadă ceea ce nu mai credeau că poate fi aievea: case desprinse din istorie, peste care timpul nu a avut trecere. Oamenii de aici au zidit mândră biserică ceva mai în deal, dar nu doar lăcaș de cult ci și exemplu de gospodărie cu atelaje, utilaje, unelte pentru toate îndeletnicirile din zonă: cosit, țesut, albinărit, vinărit și altele asemenea.

Casele, mari și întărite la zid, au culori pastelate, mângâiate domol de soarele molcom al apusului. Fiecare gospodar a vrut să aducă un pic de artă în viața lui și a locuinței sale. Așa se face că fiecare și-a desenat, colorat și ornat zidul casei cu ceva care să fie diferit, discret, unic.

Nu mă miră că Prințul Charles are casă aici. Nici că locul este în patrimoniul UNESCO.

Cetatea Râşnov – Între istorie, cultură şi turism

Râşnov. De ce ar alege cineva să vină la Râşnov? Motivele ar putea fi mai multe.

Turcii şi tătarii au trecut în secolul al XIII-lea Dunărea, şi, cum nu i-a oprit nimeni, au purces la drum spre munte. Au pârjolit, zice-se, totul în cale. Agricultorii de atunci nu aveau puterea să se apere. Ca să-şi salveze vieţile şi bunurile, au pus piatră peste piatră, cărămidă peste cărămidă şi au ridicat pe stâncă dură o cetate ţărănească destul de mică dar cu mare rol de apărare, astfel încât în 1335, când iar le-a venit cotropitorilor cheful de cucerire, nu au găsit picior de bârsan în cale. Cetatea îşi împlinea astfel menirea de adăpost la vreme de răstrişte.

Au trecut secole peste zidurile Cetăţii Rosenau, cavalerii de Malta se spune că au fost pe aici, a venit şi comunismul, iar istoria a devenit obiectiv sau destinaţie turistică.

Râşnovul e plin de obiective turistice şi de evenimente pentru vară şi vacanţă la munte!

Filme care ne ţineau cu sufletul la gură au fost turnate în zonă. Prin cadrele filmate, frumuseţea şi spectaculozitatea locurilor au trecut barierele locului şi au ajuns dincolo de hotare. Festivalul de film istoric are deja tradiţie la Râşnov.

Ani de zile cetatea a fost când închisă, când deschisă, când în renovare, când urâţită de kitch şi zgomot fără fond.

De aproape doi ani, deschisă fiind publicului, este acum loc pentru organizarea mai multor evenimente care se doresc atractive pentru turişti cu vârste, preocupări şi provenienţe diverse:
Sărbătoarea Rozelor, din iunie (simbolul Cetăţii şi al oraşului Râşnov este trandafirul).
Zilele Râşnovului – Festivalul ecvestru –tot în iunie.
Festivalul cavalerilor de Malta.
Festivalul pentru copii JOCMANIA, în iulie.
Zilele Cetăţii Râşnov – Curtea Comedianţilor.
Festivalul medieval Turnirul Cetăţilor.
Festivalul de muzică rock OST MOUNTAIN FEST.
Festivalul studenţesc InSitu, în iulie.
Festivalul Internaţional de Film istoric, derulat în august.
Festivalul Internaţional Istoric Academic de reconstituire istorică „În numele trandafirului” de la sfârşitul verii.

Pensiunea de la Râu este la doar 2-3 km de Cetatea Râșnov. Aici găsiți locul potrivit pentru cazare dacă doriți să ajungeți la toate aceste evenimente.

Am văzut cetatea în toate anotimpurile. Panorama Ţării Bârsei şi a oraşului Râşnov se schimbă pe fundal de la alb la verde şi la arămiu. Nu ştiu care imagine este mai puternică vizual. Cetatea Râşnov rămâne reper de stabilitate, formă si culoare.

Olanda – Libertinism și rigoare

       Am văzut Olanda primăvara, când ardeau câmpurile de roșul viu, galbenul strălucitor și albul cald al milioanelor de lalele. Zambilele învăluiau în mirosul puternic aerul polderelor abia furate mării, acoperind izul bălegarului împrăștiat din belșug peste tot.

Cred că ceea ce oferă ca spectacol peisagistic Olanda este la superlativ în acest anotimp. Dimineața, te poți plimba pe malul nisipos și rece al Mării Nordului, în aerul care-ți taie respirația. Vin aici, încă din martie-aprilie, nemții care vor să-și petreacă mini-vacanța în rulote și se încăpățânează să facă plajă pe un frig care pe mine mă crispează. Spectacolul urmelor lăsate pe nisipul ud de pescărușii înfometați se completează cu primele raze abia ieșite timid din luciul apei. Ici-colo, printre dune de nisip întinse sfidător  până în buza mării, se ivesc sărace și aparent firave niște fire de iarbă ceva mai înalte și unite în smocuri ca să reziste furiei vântului.

Am urmărit cu nesaț Parada florilor de Ziua Reginei. Care alegorice cu mii de forme, culori și flori, fac un tot cu mașinile-cadru care le plimbă spre uimirea și încântarea privitorilor.

Keukenhof nu mai are nevoie de prezentare: o combinație fascinantă de grădină botanică, parc și expoziție de flori în același timp. Anual sunt plantate aici între cinci și șapte milioane de lalele, fără să mai punem la socoteală firele lăsate de la un an la altul.

Flora Auction, sau Bursa de flori, este exemplul viu că orice se poate: aici sunt tranzacționate zilnic cantități imense de flori venite din toate colțurile lumii cu avioane care nu întârzie, cu mașini speciale care le transportă cu toată grija pentru marea dragoste pe care o exprimă simbolic. Nu, iubirea nu se exprimă cantitativ, dar vagoanele de buchete vin și pleacă zilnic din Olanda spre orice loc al lumii. Am avut surpriza să aflu că olandezii, în rigoarea lor nordică, au și un fel de Poliție a florilor, că au numeroase laboratoare de cercetare a sănătății și calității acestor plante încărcate de simboluri.

Am fost la Amsterdam atât primăvara cât și vara. Este cosmopolit, agitat, gălăgios, obositor și fascinant. Găsești laolaltă muzee din care cu greu vrei să pleci (cel mai mult mi-a plăcut Rijkmuseum), fabrici de diamante cu demonstrații live de șlefuire, unde poți alege bijuteria care crezi că-ți va schimba viața. Red District mi se pare mai mult o curiozitate și un exemplu poate de gândire retrogradă a mea în ceea ce privește libertatea trasformată în libertinism. Plimbarea pe Amstel, este o copie palidă a celei de pe Canal Grande. Nu degeaba i se spune Veneția Nordului.

 

Leiden este un mic oraș universitar care pare a fi o replică mai cochetă a Amsterdamului. Teatrul, canalele, micile terase ieșite spre stradă, îi dau un farmec pe care Amsterdamul nu îl are.

Delft are atât de multă ceramică albastră pictată, că poți face din suvenirurile de aici o mică colecție pentru mai târziu.

M-a copleșit dorul de Olanda, cea cu mori de apă și de vânt împrăștiate pe malul canalelor leneșe!

Grecia – Turism și democrație la liber!

De când eram mică mi-am pus în fruntea listei dorințelor (care atunci păreau imposibile) vizitarea Greciei. Îmi închipuiam totul topit, toropit în soare, căldură și lumină orbitoare ziua și trezit la viață, cu vorbă multă și  pasiune noaptea.

Istoria nu a fost pe lista mea scurtă niciodată. Istoria Greciei însă, trece dincolo de moft. E reală, o găsim și la noi în fostele cetăți  grecești de la Marea Neagră, iar grecii știu să ți-o vândă la tot pasul și sub orice chip. Puține sunt țările care le permit turiștilor să fotografieze sau să filmeze gratis în muzee. Grecia se numără printre acestea. E încă o modalitate de a te apropia de locuri, de a te face să te simți liber.

Am fost pe Acropole seara și am văzut Atena de acolo. Am fost apoi ziua pe Acropole pentru a petrece câteva ore printre ruinele Parthenonului, Templului Atenei, Erechteionului.  Am avut deasupra creștetului soarele atotputernic, dogoritor de parcă totul urma să devină plasmă: om și piatră, cuvânt și istorie. Atena se vedea de acolo fără culoare. Totul era alb, alb, alb, ca o pătură de zăpadă proaspătă care acoperă imperfecțiunile timpurilor.

Democrația le-o datorăm grecilor. Piețele publice în care să-și exprime poporul părerea au apărut întâi la ei. E greu de înțeles trecerea de la puterea cuvântului din antichitate la luptele de stradă cu cocktailuri incendiare de azi.

Teatrul Epidaurus sau  ce poate fi mai presus de artă în vindecarea trupului și a minții? Grecii antici au avut grijă de semenii lor cu mintea rătăcită și au amplasat sanatoriile  în locuri frumoase și liniștite. Încercau să vindece mintea, sufletul și trupul cu aer curat, foșnet de frunze, răcoare de munte și…teatru! Să construiești o capodoperă cum este Teatrul Epidaurus, ei bine, doar greciii au știut. Acustica este perfectă. Orice actor al lumii visează să joace aici!

Canalul Corint, Cetatea Micene, Mormântul lui Agamemnon, Delphi, Kalambaka, Marele Meteor, au completat cu frântura de trecut a Eladei și a lumii,  realul peisajelor  mediteraneene cu chiparoși, măslini, portocali, pământ roșu și ars de soare.

După atâta căldură,  insula Egina și altele din apropiere se scaldă fericite în apa de smarald a Mării Egee. Intri în valuri chiar de ești ultimul dintre înotători. Marea asta a deschis Greciei porțile spre lume, iar Grecia a cucerit pe ape lumea!

Pe vasele de croazieră, atmosfera este antrenantă, cu mâncare bine gătită, mult pește, vin bun, limonadă răcoroasă, muzică și dansuri grecești .

Știu ei, grecii, cum să te facă să vrei să revii!

Citește și postările mai noi | Citește și postările mai vechi