Coliva – Desert made în România

Ce avem noi reprezentativ sau care să sugereze măcar apartenenţa la acest spaţiu?

Am vazut în Tibet bere pe care scria că e de pe Acoperişul Lumii. Nu ai prea multe dubii în a localiza unde e făcută.

Când vin delegaţiile străine, le dăm sarmale, deşi le-am adoptat, nu sunt româneşti. Nici măcar ciorba de burtă nu-i de pe la noi, ci de la turci. Plăcinta e de pe la alţii, mămăliguţa cu brânză şi smântână la fel. Ţuica au înregistrat-o ungurii, ţigările Carpaţi sunt acum ale vecinilor din sud, produsele făcute de Ana Aslan şi pentru care cerinţele erau maxime încă de pe vremea lui Ceauşescu, nu mai sunt ale noastre, că nu am fost în stare să plătim ca să le păstrăm.

O felicit pe ziarista care s-a reprofilat şi a început să producă magiunul de Topoloveni, recunoscut ca autentic de-al nostru. Nu prea văd de ce pentru un produs natural era nevoie de frunza naţională pe etichetă, dar mă rog…

Ar mai fi micii, mititeii, care se pare că ar fi de pe aici dacă îi luăm la pachet cu votul ce urmează îngurgitării. Şi cu sărăcia şi sărăcirea de după.

Am văzut zilele astea o reclamă pentru un restaurant din Constanţa, unde maestrul bucătar, multi, plurimedaliat în meserie şi trecut prin viaţă, propunea ca desert naţional…coliva.

Cred că de fapt este exact ceea ce ne reprezintă. Pe când promovarea oficială a acestui brand de ţară? Pe când frunza oficială pe coliva naţională?

Acum, şi pururea, şi în vecii vecilor…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *