Iarna plină de zăpadă nu pune mari probleme de imaginaţie în privinţa programului la munte. Ce faci însă dacă zăpada nu e aşa de potrivită pentru ski sau nu vrei să practici acest sport? Cazarea la pensiune este o alegere bună iar statul în interior este o opţiune pentru un timp (ne)limitat.
De neegalat este cafeaua băută dimineaţa în curtea Pensiunii de la Râu, în leagănul care te face să uiţi că eşti om mare, în toată firea, să savurezi aşadar aroma viciului cu ochii spre Bucegi. Dacă ai noroc şi este vizibilitate, îi vezi apropape tot anul cu vârful alb, strălucitor.
Un tur de orizont te localizează în geografia locului: ai în spatele vilei, dincolo de râu domolii Munţi Postăvaru. Dacă vrei, îi treci şi ajungi direct la trambulinele de la Râşnov.
În faţă, departe, Munţii Piatra-Craiului, alungiţi, spectaculoşi atât în soarele alb-gri al dimineţii cât şi în cel roşiatic al apusului.
Fac poze. Multe poze, indiferent de oră, timp şi anotimp. Primăvara şi vara, florile de câmp oferă spectacolul suprem al vieţii: pot fi urmărite din momentul începutului timid de ivire de sub zăpadă, pănă la dispariţia aproape totală. Râul de lângă vilă este şi el inepuizabil ca inspiraţie. Dacă plouă mult, cascada devine puternică, vie, periculoasă chiar. Raţe gălăgioase şi colorate, rătăcite prin aceste zone animă uneori locul. Alte păsări sunt mult mai multe şi mai enervante pentru Rocky, căinele din curte, deranjat de obrăznicia lor de a atenta la hrana lui.
Dacă vreau să schimb un pic peisajul, mă pregătesc de drum. Ce-ar fi să aleg azi (iar) Braşovul?
De la Pensiunea de la Râu ajungem la Braşov în două moduri: prin Cristian, şi avem 2o de km în Depresiunea Braşov, drum drept, fără probleme. În dreapta Munţii Postăvaru, apoi Piatra Mare şi evident, Tâmpa. În stânga drumului, vedem în zare Bucegii, Piatra Craiului şi Măgura Codlei.
Intrăm pe vestita Stradă Lungă şi căutăm un loc de parcare pentru maşină. Nu e uşor să găseşti aşa-ceva nici în timpul săptămânii, nici în week-end, dar asta e, plătim preţul comodităţii! Şi, atenţie, eu strâng mereu monede de 10 şi 50 de bani pentru parcomate, bani pe care îi iau mereu cu mine în maşină.
Dacă am ales varianta asta la dus, la întoarcere vin prin Poiana Braşov – Râşnov, pe drumul Cetăţii, dacă am chef de curbe fară-număr, fără-număr. Este un pic mai lung drumul, fiindcă din Braşov urc în Poiană, dar panorama Braşovului de pe Drumul Poienii merită din plin alegerea. În fond, şofatul se exersează zilnic iar peisajul merită surplusul de combustibil necesar. Atenţie, varianta asta nu e recomandată celor care se uită mai mult la consumul instant şi sau mediu al maşinii decât la pădurea care vine până în marginea şoselei mai-mai să o înghită în verdele ei plin de viaţă!
Să revin la Braşov. Evident, Parcul Central e punctul de reper. Deasemeni, o mică ocheadă pe Republicii nu strică, poate mai găsesc ceva de cumpărat. Oricum, pentru ceva dulce tot aici mă întorc, adică la Clătitărie. Da, la Clătitărie! Am încercat diverse combinaţii, rămân la opţiunea pentru clătitele dulci şi în ultimii ani am ales variante diverse. Mai nou, le-am descoperit pe cele cu ananas şi caramel. Pentru a consuma măcar caloriile din clătite, aleg Suişul Cetăţii(sau Castelului). Ajung aşadar la Turnul Postăvarilor şi al Vănătorilor. Rest de zid al Cetăţii Braşovului, se înalţă parcă să ascundă pădurea ce duce spre Tâmpa, dar şi ca să nu lase ochiul iscoditor să descopere prea mult măreţia şi bogăţia oraşului din interiorul zidului. Am avut noroc, totuşi, cu unele ochiuri în zid şi nu am ezitat să mă uit: Braşovul îşi expune spre soare o multitudine de acoperişuri de toate nuanţele de roşu-cărămiziu, ca o punte între om şi cer. Atmosfera medievală este completată de muzica ce se aude discret dinspre Turn. Cavaleri şi domniţe în paşi de dans se ivesc din liniştea unor timpuri de mult apuse.
Mă trezesc din călătoria mea în timp cu un înţepător miros de gaz de eşapament în nas: cineva a ales să facă drumul acesta cu maşina.
