Dorinţă împlinită

Când eram mică, am dormit cu bunica paternă care de fapt ne-a crescut pe toţi cei trei fraţi. Mai târziu, nu mai dormeam cu ea, dar aveam pat în camera ei. A venit timpul apoi pentru cameră separată.

Cea în care am stat când eram la liceu şi apoi când – studentă fiind veneam acasă – era foarte mare, rece tot anul şi fără geamuri. Lumina naturală era aproape inexistentă, deoarece uşa camerei, cu geamuri, e adevărat, dădea într-un hol, în faţa lui era o terasă iar curtea avea boltă de vie. Mi-am pus atunci o dorinţă: să văd cerul din pat.

Ani de zile nu mi-am pus draperii sau jaluzele la geamurile din dormitorul apartamentului meu. Nu mă deranja  lumina puternică a soarelui care la amiază bătea direct în ferestre. Am văzut cerul stând în pat, aşa cum mi-am dorit toată adolescenţa.

Camera mea de acum, de la  Pensiunea de la Râu, are două geamuri mari – unul la sud şi altul spre vest. Nu acopăr lumina cu jaluzele decât foarte rar, ca să nu se încălzească prea tare înăuntru.

Apusurile de soare pe care le văd din pat depăşesc uneori îndrăzneala oricărui vis. Mă ridic şi fac zeci, sute, mii de fotografii cu munţii estompaţi în zare, cu soarele care nu se îndură să plece. Uneori cerul parcă ia foc, altădată sunt dragoni deasupra oraşului abia luminat.

 

Când mi se oferă un astfel de spectacol, uit că am avut şi dorinţe neîmplinite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *