Medierea – La început de drum în România

Anul trecut, aşteptam Mica reformă cu speranţă. La începutul lui 2011 mi-am făcut curaj şi am gândit că medierea ar putea avea totuşi o şansă dacă vor intra în vigoare Codurile.

La momentul actual, privesc din păcate cu scepticism lansarea medierii ca o procedură de rezolvare a neînţelegerilor, a disputelor, pe care românii să o aleagă, şi asta mai ales din cauza- culmea! chiar a celor care, cel puţin teoretic, ar trebui să o recomande, adică a judecătorilor.

Sunt încă multe situaţiile în care justiţiarii nu fac informarea cu privire la alternativele la care pot apela oamenii care ajung în instanţe, deşi acest lucru este obligatoriu. Ca sa nu mai vorbim de cazurile în care o parte din personalul care lucrează în aceste instituţii află de la mediatori că ar trebui să existe acele spaţii în care cetăţenii să se poată informa despre mediere.

Dacă anii trecuţi, absolvenţii de Drept erau singurii care puteau să devină mediatori, astăzi mare parte dintre aceştia urmează cursuri de formare în domeniu, încercând practic acapararea cazurilor care se adresează justiţiei- dacă nu ca avocaţi, măcar ca mediatori.

Relaţia dintre mediator şi părţi, precum şi procedura medierii sunt extrem de diferite faţă de raporturile avocat-client. Mi-e greu să cred că echidistanţa şineutralitatea vor fi în mintea şi în convingerea celor care apelează la avocatul-mediator, după cum cred că îi va fi destul de greu unui avocat care a exersat ani de zile să poată aplica aceste principii ale medierii.

Cum şi cât va fi promovată medierea, depinde foarte mult de toţi cei implicaţi- mediatori, judecători, avocaţi, cetăţeni obişnuiţi care trebuie să apeleze la judecată din varii motive.

Deasemeni, societatea civilă şi media pot să fie vectori de informare sau măcar de aprindere a scânteii curiozităţii asupra unui subiect. Într-o postare anterioară spuneam că o şansă ar avea medierea inclusiv din perspectiva… modei.

Până la urmă, poate că ar trebui să dăm o şansă medierii!