Raliul Brașovului la concurență cu vijelia

Vineri, 8 aprilie a fost mare de lume să vadă mașinile expuse în Parcul Central din Brașov. Scârțâit de roți, fete multe și(normal) frumoase, atrase de băieții în combinezoane. Curioși suiți pe nișele clădirilor din apropiere, ce mai, o adevărată sărbătoare.

Și cum la noi toate sunt făcute cu jumătăți de măsură, nimeni nu s-a gândit să-i anunțe pe cei care aveau parcate legal mașinile de cealaltă parte a parcului că nu vor putea să ajungă la ele decât dacă fac slalom printre mașinile de curse sau ocolesc mult și bine  și se descurcă pe cont propriu pentru asta.

De la această aventură am rămas cu o minunată fotografie pe telefonul mobil.

Pregătirile pentru sâmbătă, 9 aprilie, au fost făcute din timp, au fost anunțați cu o săptămână înainte cei care ar fi putut fi afectați de întreruperea circulației pentru acest eveniment.

Printre ei m-am numărat și eu. Deoarece destinul mi-a cerut să fiu la cursuri în Brașov de la 9.30 iar pentru asta trebuia să merg pe DN 73A, drum care urma să fie închis între 8.30-11.00 și 16-18.00, am plecat  mai devreme la drum. Vremea era ciudată încă de vineri: ploua, bătea vântul, era frig de trecea și prin hainele groase.

Ca să fie o compensație în toate, după-amiaza am fost la vilă și am văzut din cameră, din balcon și de pe marginea șoselei, cursele de mașini. Recunosc că a fost ceva deosebit.

Au venit cu vreo oră mai devreme spectatorii și susținătorii participanților. Au așteptat destul, deoarece a fost o întârziere în program. Au dat cred cel mai dur test de rezistență: au așteptat într-un frig greu de suportat și era și vânt extrem de puternic. Printre suporteri, erau(în apropierea mea) români care comentau că au fost pe munți înalți din trei continente dar au avut condiții meteo mai acceptabile acolo în comparație cu ceea ce trăiau la Râșnov în aprilie, iar unii privitori, vorbitori de limbă franceză, care se pare că știau bine cine cu ce mașină concurează, au avut ca subiect de discuție adiacent și pe cel referitor la vreme.

Când mi-am făcut curaj să ies din casă, îmbrăcată ca un urs, am făcut poze și am filmat chiar pe marginea șoselei pe care se desfășura raliul.

Mă întreb dacă nu cumva vijelia a fost pe podium alături de piloți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *