România – Zoologie de buzunar

Anii trecuți aflam despre marele interes românesc manifestat față de Licurici. Axele erau trasate de alții, dar ne dădeam și noi importanță și trăgeam niște liniuțe mai-mai să le acoperim pe primele.

Tot de vremuri apuse credeam că ține și sâcâitorul zgâriat pe la ușimersul cu căciula în mână, ca să nu mai zic de dizgrațiosul de-a binelea lins de preș.

Când am fost îndemnați la verticalitate în detrimentul târâtului de râme, mai să-mi sară inima din piept de-așa trăire patriotică. Vedeam cu ochii minții cum demnitatea ne revenea, cum stam noi aliniați și super-verticali și bățoși de să-i plesnească Cocoșului Galic rânza’ntr-însul, nu alta!

Dar m-am trezit odată cu ora de vară și am aflat despre unii, despre alții, despre cam aceeași, că au deja formație de renume mondial de bocitoare profesioniste în Curtea Licuricească și unde mai pui că primeau și banii noștri pe deasupra pentru asta.

Și corul, tot mai numeros și mai cunoscut, venea mări, de ne dădea lecții de moralitate, de demnitate, de deontologie, până când, pleosc! fu etichetat ca fiind o rață șchioapă.

Măi, fraților, ne-o fi scăpat Traian din brațe când eram mici, o fi tras la măsea mai mult Decebal de făcu o așa nație de tot râsu-plânsu. Parcă nici Dunărea nu mai ține cu noi, codrul nu mai e frate cu românu’, că cică nu prea mai avem codri…

Acuș zău că sunt complet în ceață și am nevoie de un atlas de zoologie și de un dicționar așijderea. Ce mai, România a ajuns din compendiu de istorie o zoologie de buzunar!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *