Dor de normalitate

Educatia primita in copilarie si in adolescenta nu se potriveste cu realitatea bazarului in care traim acum.

Despre oamenii simpli stiam din literatura ca au bun-simt si demnitate. Vedeam zilnic dovezi care sustineau acest lucru.

Intelectualii, oricat de oprimati au fost in regimul comunist, erau priviti cu respect din perspectiva profesionala, chiar si de cei mai inraiti propagandisti.

Azi, nimic nu se mai potriveste. Om matur fiind, nu mai inteleg nimic, ce sa mai astept de la tinerii care s-au nascut si traiesc in aceasta realitate bulversata si bulversanta.

Succesurile au succese, Sanzi a facut Dreptu’ si master in politici de-nu-stiu-care, smecherii de tot felul lucreaza la ambasade in loc sa fie stransi din cluburi si trimisi pe bune la munca.

Saracia ne aduce unerori in fata aspecte greu de imaginat si de acceptat de degradare, de depersonalizare pana la abrutizare.

Cozile, atat de urate si de condamnate in trecut, se insinueaza in viata noastra de acum ca si cum nu ar vrea sa ne lase nici sa uitam, dar nici sa traim.

Decenta in orice este o rara avis, o exceptie pe care cu disperare o cautam, ca si cum normalitatea este un deziderat si nu …normalitate.

Ii respect pe conducatorii care au inteles ca rolul lor este sa lumineze poporul, sa-l educe, nu sa-l indobitoceasca.

Inteleg disperarea cand nu ai ce manca si mai ales cand nu ai ce sa le dai de mancare celor care depind de tine, dar condamn lipsa de iubire fata de semeni a celor alesi sa conduca, nu sa mane o turma.

Lipsa de demnitate a celor care se omoara pentru un kil de zahar sau de ulei este condamnabila dar obstinenta cu care sunt adusi oamenii in aceasta stare este criminala.

Mi-e dor de normalitate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *