Seismul din Japonia si amintirile despre Cernobal

Globalizarea are parti bune si rele. Prin mijloace media am vazut imaginile considerate apocaliptice de la megaseismul japonez si de la urmarile valului tsunami care a urmat. Mai nou, exploziea unui reactor nuclear. Guvernul japonez a informat prompt populatia si a actionat eficient iar in cazul centralei nucleare, preventiv. Google a oferit posibilitatea de cautare a rudelor si prietenilor  celor ce au vazut moartea cu ochii.

Am trait alaturi de japonezi frica fireasca fata de ceva ce nu putem controla, de ceva mai presus de noi. I-am admirat si invidiat pentru calmul extraordinar de pe fetele lor. Oameni care erau in pericol de moarte stiau sa fie decenti si totodata eficienti in a-si salva viata.

Lectia de comportament a acestui popor in cazuri extreme ar trebui sa fie urmata de restul lumii. Educatia, exercitiile facute sistematic de la inceputul vietii si pana la sfarsitul ei pentru  ca  fiecare sa stie cum sa se comporte in caz de cutremur isi dovedesc  in astfel de cazuri eficienta. Totul e luat in serios si de toata lumea. In patru minute au constituit celula de criza a Guvernului nipon pentru a actiona in cazul acestui cataclism, in plus fata de toate institutiile care erau la post, pregatite pentru a interveni in caz de nevoie. Au evacuat populatia din aproperea centralei nucleare  si au transmis masurile de urmat.

In ’86, pe 26 aprilie, a fost accidentul nuclear de la Cernobal. Noi am aflat pe 28. Destul timp ca sa nu poata fi luate masuri corecte de preventie, de asta au si fost grozaviile despre care mult mai tarziu, dupa caderea Cortinei de Fieram putut afla mai multe.

Eram studenta la Geografie. Locuiam in Bucuresti, intr-un bloc “cutie de chibrituri” la Frigocom. Cladirea din fata era foarte aproape. Majoritatea locatarilor erau persoane in varsta. La radio si la TV eram anuntati sa inchidem geamurile. Tin minte ca vecinii de vis-a-vis le-au tinut asa luni intregi. Ma gandeam cum de nu se sufoca.

Era plina criza de alimente in piete, in magazine si in restaurante. Nu aveam voie sa consumam legume, zarzavaturi si nici alte produse proaspete, ci doar conserve.

Pastele a fost atunci pe 1 sau pe 2 Mai. Aveam programata aplicatia practica intre 3 si 10 mai in Moldova. Ministerul Educatiei de atunci nu a anulat-o, asa ca ne-am dus de la Bucuresti prin Podisul si Subcarpatii Moldovei, pana la Vatra Dornei.

Am vizitat barajul de la Stanca-Costesti, pe Prut. Cand am coborat din autocar, fie real, fie din cauza autosugestiei, aveam senzatia ca ne sufocam. Pe sosele, pe tot traseul, nici tipenie de om. Doar noi. In restaurante, pe traseu, eram rasfatati cu friptura de pui, ceea ce in mod normal nu am fi gasit. Cu siguranta erau in stoc si voiau sa scape de marfa. Conservele erau la mare cautare printre potentatii vremii.

La Vatra Dornei, am ajuns spre seara. Am fost cazati la o vila. Pa strazile statiunii, doar noi si pompierii militari care spalau cu jeturi de apa copacii din oras si strazile. Camerele nu erau incalzite. Senzatia de teama, de frig, de neputinta si de necunoscut a fost atat de coplesitoare, ca am adormit foarte greu, spre dimineata. Niciodata de atunci nu mi-am mai dorit sa vizitez orasul, desi intre timp am aflat ca s-a schimbat mult.

O colega era insarcinata in luna a treia sau a patra. Ne intrebam daca va face intrerupere de sarcina. Eram pe vremea lui Ceausescu. Se zvonea ca ar da voie, ca sa nu se nasca copii cu malformatii. Nu vreau sa-mi inchipui ce a fost in sufletul acelei tinere femei pana cand si-a vazut copilul.

Se spune ca acasa e acolo unde te simti bine. Cred ca ar trebui adaugat caacasa e si acolo unde autoritatile lucreaza pentru tine, si nu ti se spune ca statul nu are nicio obligatie fata de cetatenii lui, uitandu-se ca acestia sunt platitori de taxe si de impozite.

Imi doresc sa vad  cum pe plaiurile mioritice se inlocuiesc niste sintagme paguboase gen las-o, ba, ca merge-asa  sau ne descurcam noi  cu asa e bine, eficient, corect – pentru fiecare dintre noi si pentru binele comun.

Cred ca trebuie sa uitam ca berzei chioare ii face Dumnezeu cuib si sa trecem la avem de facut asta, avem de urmat asta ca sa fim in siguranta si ca sa prosperam.

Platim pentru ISU. Nu am vazut specialisti sa iasa sa inceapa macar acum sa faca o informare corecta a populatiei cu privire la protectia antiseismica si lamasurile necesare pentru eventualitatea unui accident nuclear la centrala de la Cernavoda (sa ne amintim ca voiau chiar sa desfiinteze spitalul).

Au incercat unii ziaristi – desi nu ei sunt cei platiti pentru asta, sa ne arate ce ar trebui sa facem, cum si unde sa ne protejam in timpul cutremurului. O incropeala tipic romaneasca, ceva despre care saptamana viitoare nu se va mai vorbi daca un alt divort din lumea mondena damboviteana se va ivi cu speranta unui rating mai mare.

Nu am vazut ca serviciile specializate sa elaboreze  si sa popularizeze un plan de masuri adaptat la cunostintele actuale despre comportamentul  seismic al cladirilor si cu atat mai putin al celor din Romania. Deasemeni, Cernavoda este o realitate. Populatia are nevoie de informare si exercitiu pentru a actiona cum trebuie in cazul, Doamne-fereste, al unei nenorociri.

Autoritatile locale bifeaza superficial aceste indatoriri ca fiind indeplinite, Guvernul arunca pisica in teritoriu, insistand pe descentralizare, uitand ca a luat, a acaparat la nivel central aproape toate finantele si puterea de decizie.

Contribuabilul obisnuit  se comporta ca o masa gelatinoasa, fara puterea, curajul si eficienta in a-si cere si obtine dreptul la informare, la serviciu public eficient si la respect din partea autoritatilor.

Japonia si poporul sau sunt un exemplu pentru o lume intreaga. Tara Soarelui-Rasare va dovedi cu siguranta inca o data ca stie sa renasca din propria-i durere.

Vreau sa imi pot respecta tara, sa nu ma rusinez nici aici si nici aiurea de poporul  acesta si mai ales vreau ca cei care ne si ma conduc sa se bucure de increderea  cetateanului obisnuit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *