Consoanele despletite ale lui Zeus

Segregarea sexuală este o formă de subcultură, am aflat la un curs de formare pentru adulţi.

Politica din vremea lui Ceauşescu promova destul de agresiv femeia chiar şi în domenii în care nu era cazul ca aceasta să fie neapărat prezentă. Au fost filme care arătau femei-sudor, femei care băteau cu barosul şi alte asemenea. Nu consider că femeia nu poate face aceste treburi, dar în general nu sunt activităţi potrivite capacităţilor sale fizice şi psihice.

Discriminarea pozitivă are partea ei favorabilă scopului dar mai apoi, poate deveni o armă contra scopului iniţial.

Prezenţa femeilor în afaceri este benefică ei, bărbatului de lângă ea dacă nu este un complexat, societăţii în general. În politică, apariţiile feminine sunt încă rarităţi în România, urmare a moştenirii sau traumei colective atribuite Elenei. Elenei Ceauşescu.

Atunci când fostul primar al Capitalei, şef de partid fiind, a ieşit cu frumuseţi blonde şi brune pe lista deputaţilor, s-a bârfit, s-a comentat, unii şi unele au apreciat, bărbaţii căsătoriţi un pic şi ipocriţi ceva mai mult, au fost invidioşi pe tupeul colegului lor şi fericiţi totodată de priveliştile picante ivite pe băncile din Parlament.

Aşa a început defilarea pe podiumul politic, într-o confuzie totală de loc şi de menire a protagonistelor-pupile. Li s-au adăugat treptat consiliere prezidenţiale, ministrese, toate alese pe sprânceană. A cui sprânceană, greu de ascuns. De fapt, nu numai că acestea nu au fost discrete în privinţa modului de selecţie, dar au făcut din acest criteriu argumentul suprem să ne invadeze vizual ecranele, viaţa, să acapareze cu tupeu, să dicteze, să facă tot ce vor, în total dispreţ faţă de ceea ce ar fi fost de bun-simţ şi de valoare.
Ceea ce ar fi trebuit să fie o cale deschisă femeilor în această lume aproape închisă lor, a devenit rapid, mult prea rapid, un argument împotriva implicării lor, băgate fiind aproape toate în această oală a cancanului de mahala.

Ceea ce îmi scapă sunt criteriile de selecţie. Am mai zis că unele sunt brune, altele blonde, deci nu a fost ăsta criteriul. Unele au inteligenţă greu de descoperit, altora nu li se poate nega.

Ceea ce am găsit ca elemente comune sunt tupeul dus dincolo de limita suportabilului şi faptul că le place să înghită. Să înghită vocalele şi să ne bombardeze agresiv cu consoane rostogolite, plesnite, şfichiuite, ca la o întrecere de care-pe-care. Preşedintele zice românlor, ele trebuiau să elimine neapărat banalele vocale din vorba românească.

Trebuia să ia aminte urechea muritorilor de superioritatea lui Zeus şi a favoritelor (în ale politicii, desigur). Tot mai multe vocale s-au pierdut din vorbirea sus-pusului şi a sus-puselor şi tot mai multe consoane le ieşeau pe gurile lor aurite de atâta preţiozitate.

O altă caracteristică a lor este viteza. Viteza de cocoţare, de urcare a scroafei în copac (ups!), a găinii în vârful grămezii (de bani, de funcţii, etc), a sfidării normalului şi a normalităţii. În paralel, a crescut şi viteza lor de vorbire. Au ajuns să editeze atât de repede, că le-a cam luat de cap beţia (importanţei propriilor lor fiinţe).

Unele din ele au cosiţe scurte, altele mai lungi şi fluturânde. Blonde sau brune, toate formează parcă o suită a fecioarelor despletite. A consoanelor despletite ale Preşedintelui.

Împăraţii îşi luau soţiile, caii, slujitorii, în piramide. Pe cine va lua Zeus cu el?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *