Pet-shopul de acasă – Episodul II

Cu peştii, m-am trezit că vine acasă aducându-i în borcan. Era iarnă cumplită afară, iar nedumerirea mea a fost cum de au rezistat gerului. A zis că-i are de la prietenul lui. Cum peşti încă nu mai crescusem, m-am documentat pe net ce mănâncă, iar a doua zi, când s-a deschis la pet-shop, m-am dus să fac rost de cele necesare peştilor. Aşa am aflat şi de unde îi luase.

Peştişorii nu prea au făcut mulţi purici la noi, că şi acvaticele fiinţe au ajuns în curând în grija noastră exclusivă. Apoi au populat un acvariu mai mare.

Pisicile sunt sigur preferatele lui. Dacă pe mine mă enervează profund, probabil că se mâţâie mai mult decât o fac eu, pentru el sunt animalele ideale! Stau să le mângâi, răspund la stimuli, mai mănâncă şi singure la o adică. Eventual nu trebuie să-ţi faci probleme cu igiena lor.

Lucrurile par a se complica dacă dai de o mâţă birmaneză gata crescută, fiţoasă, nervoasă, agresivă şi supărăcioasă. O doamnă, mare iubitoare de animale, ştia că Copilul zbârnâie să-i luăm pisică. Tocmai ce găsise una în cartier, printre blocuri. Probabil pierdută, rămăsese zgribulită prin copaci, speriată şi nemâncată vreo trei zile. După ce a reuşit cu pompierii s-o dea jos, m-a sunat, a zis că are pisica, m-a ajutat să-i cumpăr cele trebuincioase, plus medicamentele necesare. Oricum, şi doamna de la pet-shop a fost foarte de treabă. Mai puţin pisica.

Nu mai crescusem mâţe în casă. Ca să nu mai zic că habar n-aveam ce trebuie să facă, când, cum. La ţară, pisicile stăteau afară, prin pod sau în magazie, duceau o viaţă destul de independentă. Pisica noastră, botezată imediat după aspect şi fiţe Lady D sau Prinţesa, s-a dovedit a fi extrem de bine crescută – mergea la toaletă, până a alunecat, s-a speriat şi apoi – vezi balamuc: mâţa voia la baie, dar îi era frică. Asta era noaptea târziu. Afară, era ger de crăpau pietrele şi, fie că văzuse zăpada, fie că nu era obişnuită decât în casă, mieuna din toţi rărunchii, dar ce puteam face? La baie nu, afară nu, puteam să-i ţinem doar companie în aceste momente de grea încercare.

În camera Copilului, era şi un fotoliu. Temporar, patul pisicii tot acolo. Pentru a depăşi situaţia, pisica a găsit de cuviinţă că poate înlocui baia cu fotoliul. Afară era prea frig. Copilul, conştient de alegerea pisicii, m-a chemat, să am eu grijă de pisică, pretextând că îi e somn, că a doua zi va fi foarte obosit la şcoală. Nu mi-a mirosit a bine ce-mi zice. Nici la propriu. Ei da, Prinţesa, tot prinţesă. Dar de a doua zi, i-a căzut rangul, că i-am schimbat palatul. Unul mai pământean, pe care l-a acceptat cu greu, ne-a făcut destule probleme, noi am rezistat eroic. Peste câteva luni, a plecat cu Prinţul. Poate a dus-o în castelul de cleştar pe care şi-l dorea.

De-atunci, să nu mai aud de mâţe în casă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *