Pensiunea de la Râu

De ce Pensiunea de la Râu? Simplu: curtea din spatele pensiunii duce spre Râul Mic. Este mai nervos în acest sector, formează chiar o mică cascadă iar la câţiva metri mai la vale, după un vârtej unde apa e destul de adâncă, se linişteşte deodată, de te poţi aşeza cu o undiţă în mână să aştepţi păstrăvul. Sau peştişorul de aur.

Poţi să faci plajă pe malul apei atât în amonte cât şi în aval de pensiune, în zonele joase ale albiei. Ai putea să faci şi o baie dacă eşti călit pentru întâlnirea cu o apă rece ca gheaţa.

Versantul râului este destul de abrupt în zona pensiunii, de aceea am amenajat nişte scări ca să poţi coborî la apă. Două băncuţe şi o măsuţă din lemn sunt chiar în dreptul cascadei şi, dacă nu te deranjează zgomotul făcut de apă, poţi sta la o cafea, la o bere sau la un vin. Poţi alege să faci un grătar aici sau poţi schimba locul, să mergi în curtea din faţa pensiunii.

Dacă ţi-ai dorit un loc în care să mergi cu picioarele goale prin iarbă, ai nimerit unde trebuie! Te aşteaptă o iarbă proaspăt cosită (cu maşina electrică, asta e!).

Nu ştiu de ce, dar punctul de maxim interes în curtea din faţă este leagănul. Poate că- indiferent de vârstă sau de sex, simţim cu toţii atracţia simbolului copilăriei. Din el, poţi să admiri atunci când nu e ceaţă vârfurile Bucegilor. Dacă munţii stâncoşi din depărtare nu se văd, ai parte de o nouă privelişte, mai domoală, mai verde şi mai apropiată.

Pensiunea de la Râu, cu trei margarete, este aproape de Râşnov, pe DN 73 A, pe drumul dintre Predeal –Pârâu Rece şi Râşnov, pe malul Râului Mic şi te aşteaptă.

Şi eu te aştept, atât la pensiune, ca oaspete, cât şi ca cititor al blogului cu temă turistică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *