Cine face discriminare, ăla este!

Ieri, a trecut prin aprobare tacită prin Parlament amendamentul la Legea educaţiei prin care se cerea renunţarea la obligaţia de a preda Istoria şi Geografia în limbile minorităţilor.

Nu mă (mai) interesează ce fel de troc au făcut cei de la P.D.L. cu U.D.M.R.-ul când legea a fost “asumată”(aici este un citat). Cerinţa era exagerată.

Peste jumătate din viaţa mea am trăit în oraşul cu cea mai mare comunitate turco-tătară din România. Mai suntem împreună cu aromâni şi rromi. Nu i-a auzit pe reprezentanţii acestor minorităţi entice să aibă cerinţe exagerate şi care să depăşească drepturile celorlalţi cetăţeni, cum nu i-am auzit pe părinţi să ceară să studieze copiii lor limba română ca limbă străină.

Ceea ce am admirat întotdeauna a fost şi este faptul că dacă sunt prezenţi nevorbitori ai limbilor lor de faţă, nu se apucă să-şi demonstreze apartenenţa prin sfidarea celorlalţi şi vorbesc doar în limba română. Şi o vorbesc bine.

Aproape că ne ştim reciproc sărbătorile religioase şi obiceiurile. Abia aşteptăm baclavalele şi minunile, iar copiii lor vin să-i spună lui Moş Crăciun poezii şi ciocnesc ouă roşii. Nimeni nu se simte deranjat, ci inclus.

Cred că este un mare deserviciu făcut unor tineri care vor intra în competiţie neetnică pe piaţa muncii să le limitezi capacitatea de a se exprima corect şi coerent în limba pe care o vor auzi la tot pasul.

În America, elevii studiază spaniola ca a doua limbă. A doua, nu prima. Până nu demult, limba poloneză era pe locul al doilea. A fost vorba de adaptarea la realitatea lingvistică. Nu am auzit încă să primească cineva cetăţenie americană fără test de limbă.

Spunea(electoral sau nu) Sarkozy în urmă cu jumătate de an sau un an că s-au acordat prea multe drepturi noilor veniţi, mult peste ceea ce li se cuvine. Nu pot fi de acord cu toate afirmaţiile lui, mai ales cu cele care trebuie să dea bine la public. Dar a mai spus- şi cu asta sunt de acord, că dacă cineva vrea să vină să trăiască în Franţa, trebuie să accepte şi să respecte legile de acolo şi nu să ceară drepturi suplimentare.

Cine vrea să pozeze în victimă a discriminării şi să manipuleze electoratul? Să fie oare vorba de exprimarea dorinţei celor reprezentaţi sau de interesul reprezentanţilor?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *